VREMURI TRISTE
Mă mistui în durere de-o bună vreme-ncoace
Văzând cum astă țară se seacă de putere,
Cum nu mai are-n dânsa voință și-a ei vrere
Să-și țină calea dreaptă în câte toate-mi face.
Și n-am prin împrejuru-mi modele bărbătoase
Să fie ele-n stare adune iar norodul,
Ridică-se din moarte și pună-n el fiorul
De-a-ntoarce strâmba lume spre vremi mai sănătoase.
De-aceea în istorii gândirea mea îmi cată
Prin file care-s timpuri de-acuma învechite,
Cu vremuri mari, mărețe, de-apururea slăvite,
Modelele pe care să le urmez în viață.
*
Vă cer smerit iertare, vitejii mei strămoși
Că somnul iar vi-l tulbur punându-vă-o-ntrebare,
De unde voi luat-ați acea îmbărbătare
Ce va mânat în lupte să fiți victorioși?
Cum de-ați avut putere în vremile străbune
Să v-apărați moșia cu viața ce vi dată?
Râzând în fața morții, să știe lumea toată
C-așa voi nemurit-ați, mărețele Columne.
Azi, în a noastre inimi nu-i dragoste de țară,
De neam, de sfânta glie, cu moșii ei cu tot,
Pe mulți de toate astea îi doare fix în cot,
Și-și cată fericirea, prea mult de-acuma pe-afară.
De-aici ne vin mai toate, cât rele sunt în lume,
Că nu suntem cu țara în sufletele noastre,
Și nici la Domnul încă nu-i suntem sfântă oaste
Ca pentru neamul ăsta, să facem lucruri bune.
Dar nu uitați voi ceia tot răsfirați prin lume
Că-n astă humă numai avea-ve-ți somn tihnit,
C-aici îți fi vecie în locul ăst’ sortit
Pe toți câți ne nescut-a, la urmă ne-mptreune.
3 Mai 2019
NEHOTĂRÂTĂ PRIMĂVARĂ
E-un Mai c-o vreme cam întoarsă,
Mai multă gri decât senină,
Cu ploi mărunte și vântoasă,
Ca o vecină sândăcoasă
Ce-ți bagă mai în toate vină,
Cu sufletu-ți dorind să vină
Căldură, soare și lumină.
Trecut-au ghiocei-n grabă
Și lăcrămioare, viorele,
Și 1 Mai cu-a lui tarabă
Cu mici, cu bere blondă-n halbă
Și cu caiși cu floare dalbă,
Dar primăvara-n toate cele
E tot cu hibe și cu rele,
Cum zicem noi, o vreme slabă.
Doar în a mele amintiri
Cea primăvară e frumoasă,
Cu nopți și zile-n străluciri,
Când îmboldindu-ne iubiri
O fată dulce, drăgăstoasă,
Din vremea ceea, fabuloasă,
Năștea în noi, dumnezeiri.
Acum îmi e, păi cum să fie?
O primăvară ca și noi
Ce-avem un suflet, de leșie,
Prevestitor a sărăcie,
Fără de viață, triști și moi,
Și-n tot ce facem suntem goi,
Deci pân-acum, i-o nebunie.
Ce-o fi de-acuma înainte
Le-om duce toate, cum ni dat,
Cerșind iertări la cele sfinte,
Sperând și așteptând cuminte
Ca pentru tot ce-am îndurat,
Am blestemat și-am înjurat
Și-apoi cu sufletu-am iertat,
La urmă vom primi-ndesat
Tot ce-i mai bun, să ținem minte.
4 Mai 2019
————————————-
Mircea Dorin ISTRATE
Târgu Mureș