NESFÂRȘITE ÎNTREBĂRI
Stau și fac socoată lumii, să-nțeleg a ei poveste,
Câte bune ea făcut-a și de rău cât ea bolește?
Ce îmi fost-a înainte? ce va fi în viitor?
Cine soarta ei o face? ziua-n care toate mor?….
Cine-i El, care conduce universul? astă lume?
Unde-n ceruri e lăcașul celui plin de-nțelepciune?
Câți ca noi mai sunt prin cerul cel scrutăm la nesfârșit?
Unde sunt alte Pământuri prin întinsul infinit?
Cât se-ntinde astă lume în lungime și-n lățime?
Cât de mare e Nimicul cel ce-ți face rău și bine?
Câte mii de Universuri stau în ‘nalturi în acuns?
Când măcar la toate astea voi avea poate-un răspuns?
*
La puține am răspunsuri, la prea multe n-am deloc,
Iar așa, a mea socoată o să stea mai mult pe loc,
Prea sunt multe taine-ascunse, bine-nchise, ferecate,
Ca să am, eu, muritorul, un răspuns la astea toate.
**
De la el, Adamul nostru, în mileniile scurse,
Omenetul tot privit-a cerul cu-ale sale-ascunse,
Încercând să deslușească ce-i pe-acolo-n afunzime,
Neștiind că-i Nesfârșitul, în aceea adâncime.
Astăzi, doar ghicim, se pare, cam ce-ar fi prin ceea lume
Și ce legi ar fi pe-acolo, prin Genunile nebune,
Așadar, aici e raiul, ce în iad noi îl prefacem
Cu dorința de mărire, de-mbuibare, ce ne-o facem.
***
Ca mai toate și Pământul este o ființă vie,
Iar când tu întreci măsura, el îmi simte și îmi știe
Și, cum face orișicare când se simte încolțit,
El se apără sărmanul, și-ți trimite un… Covit.
Așadar te potolește, fii cu el în armonie,
Ia atât cât îți priește, lasă-i și-altuia să-i fie,
Cată sus, spre-un cer cu stele și îți pune întrebări
Și visează cum, odată, vei pluti pe-a sale mări.
———————————–
Mircea Dorin ISTRATE
Târgu Mureș
Aprilie , 2020