ÎN URMA ĂSTEI MOLIMI
Veni-vor vremuri grele de-abia de-acum nainte,
Că spre ceresc cohort de oameni mi se duc,
În urma ăstei molimi, din câți am fost nainte
Rămâne-or cât să-ncapă, sub umbra unui nuc.
Trezi-s-o omenetul fără a săi bătrâni,
No fi cine le spună povești la ceea mici,
S-o risipi ce-a turmă, că-i fără baci și câini,
Nu-i mai găsi prin lume sămânță de bunici.
Cum o să fie oare o lume fără ei,
Troițe veghetoare la-noastră conștiință?
Moșnegi cu-nțelepciune, ce-au fost mereu acei
Ce au păstrat în veacuri a neamului credință
Ei ce-au făcut în viață clipite mărețite
Ce au urcat în slavă norod de răbdători,
Și înc-au fost modele de vieți ce-au fost jertfite
Știiind că doar la neamul acesta mi-s datori.
*
Păstrați-i dar cât încă în viață-i mai aveți
Că mi-s comori de suflet și chagul ăstui neam,
Sunt sarea și piperul la trecătoare vieți,
Voi, muguri ce-nflori-veți, de-apururi pe-al lor ram.
———————————–
Mircea Dorin ISTRATE
Târgu Mureș
6 martie 2020