SE-APROPIE CRĂCIUNUL
Se-apropie Crăciunul, cinstita sărbătoare,
Măreața zi în care Iisus ni s-a născut,
Minuni să facă-n lume, să-mi știe fiecare
Că El a fost trimisul din cer, pe-al nostru lut.
Așa, că de vi voia, vă duceți toți acasă
În satul vostru-n care, viața-ți început,
Să stați o ziuă-două, cu neamul vost’ la masă,
Să-i ascultați povestea din vremea de demult.
Și-n față la altare smeriți să vă-nchinați
Și-o rugă de iertare la Domnul să-nălțați,
Vă scadă din păcate, că multe-aveți făcute,
Iar parte dintre ele și-acuma-s neștiute.
La sat să-i cereți încă smerită iertăciune
Că ați uitat de dânsul, de-a lui înțelepciune,
La dascăl și la popa de cât v-au învățat
Să fiți în viață oameni, cinstiți, adevărați.
Și-un Mulțumesc! din suflet să-i spuneți la hotarul
Ce dat-a-mbucătura și va umplut hambarul
Și la izvorul care va stâmpărat cea sete
În vara arzătoare, ca gura unei fete.
Iar când pe uliți încă veni-vor prichindei
Colinda să v-o-aducă, sunând din clopoței,
În gând să vă întoarceți la vremea cea în care
Și voi ați fost ca dânșii pe-a timpului cărare.
Fiți dezlegați la pungă și dați-le să fie
Bogăt din al vost suflet, că n-o fi sărăcie,
Mi-i mângâiați pe creștet și-n boaba lăcrimată
Să v-amintiți cum fost-ați și voi, mai altădată.
*
Chiar pentru seara asta ar merita să fiți
Acolo-n locul cela ce-i cu miros de sfinți,
Și-n lăcrimatul suflet, oricât vă e de greu,
Să știți că-n cea clipită, veți fi cu Dumnezeu.
Despovărați îmi fi-veți de multele păcate
Ce-n voi și-n al vost’ suflet sunt toate adunate,
De-aceea fiți acasă cu toții de Crăciun,
Vă fie viața voastră și Anul Nou, mai bun.
VOI POEȚILOR…..
Voi poeți cu lira unsă în a lumii pătimire
În ascunsul dor din inimi, în speranțe și-n iubire,
Voi din voi în bobul slovei puneți lacrimă-nstelată,
Fie-mi suflet pentru strofa cea în doruri legănată.
Și din ce v-au dat strămoșii, înmiita lor avere,
De smerit, de bunătate, de răbdare în durere,
Ridicatu-le-ați Columne, nu râmînă ei datori,
Nobilând a voastră slovă cu-a lor nume de eroi.
Și tot voi, din drag de țară și de-a neamului iubire
Ridicatu-mi-ați străbunii steie-n timp de veșnicire,
Ca să trecem greul lumii, cu-amintirea lor în gând
Și în veac puteri ne vie de aicea, rând la rând.
Și din lira voastră veche, vine vers de ciocârlie
Ce în vremuri nourate leac la inimă ne fie,
Ne adune în unire și ne țină strâns legați,
Ca măcar cât trece răul, să mai știm că suntem frați.
Voi poeți, lăuta lumii, coarda ei care vibrează
Ca să-mi țină conștiința judecății noastre trează,
Voi îmi sunteți la răspântii de-ncurcate, aspre vremii,
Însfințitele troițe, să ne scoată-n primăveri.
Și tot voi ce-aveți cuvântul cela plin de-nfiorare
Sunteți flacăra aprinsă a speanței viitoare,
Că deși acum, de-o vreme, răul nu se lasă dus,
O să vină timpul cela, ce mereu în vers l-ați pus.
De-aia voi, cât ține lumea, sunteți lira ei de aur
Ce slăviți virtuți și oameni ce-a lor frunți se-ncing în laur,
Arătându-ne cum lumea, dintr-un vers se-nflăcărează,
Schimbând veacul vechi cu altul, ca să-mi țină viața trează.
Dragii mei poeți de suflet, nesecat vă fie harul,
Iar la vremi de bucurie ridicând în sus paharul,
Noi vom ști c-al vostru suflet dăruitu-l-ați din voi,
Să-nfioare clipa vremii și simțirea ce-i în noi.
——————————–
Mircea Dorin ISTRATE
Decembrie 2019