Moto:
„În timp ce există indicii subtile despre infinit în lucrurile pe care le facem şi le vedem, există de asemenea şi paradoxuri profunde ce se află foarte aproape de suprafaţa lucrurilor”.
(Sir John D. Barrow)
De aproape două mii cinci sute de ani un gânditor pe cât de fascinant pe atât de greu de înţeles, Zenon din Eleea, uimeşte şi contrariază cu aporiile sale. Ştiind că aporiile sunt dificultăţi de ordin raţional greu sau imposibil de rezolvat, ne putem gândi la unul dintre acestea, respectiv la paradoxul săgeţii. Acela care-şi propune şi reuşeşte chiar să demonstreze cu forţa logicii, un ne-adevăr simplu de constatat.
Săgeata lui Zenon plecată dintr-un punct şi neajunsă în punctul final va fi în repaus dacă între cele două puncte nu este o distanţă mai mare decât lungimea săgeţii. Pare amuzantă observaţia, incită la discuţii şi este, fără îndoială, atât de ciudată încât are o fascinaţie care iată, pare victorioasă în faţa necruţătorului timp.
Putem oare considera că, în felul său, şi aforismul ar putea fi la fel de aparent logic, dar şi, la fel de aparent, ilogic în acelaşi timp? Poate că da, având în vedere că acest specimen literar nu este comparabil cu nici un altul, că nu se vrea nici poveste, dar are morală, nici roman, dar are de multe ori substanţa genului, nu este nici poezie, însă lipsit de ritmurile interioare ar fi doar o banalitate lipsită de orice interes. Şi mai trebuie să constatăm faptul demonstrat de realitate că aforismul, exact prin caracteristicile sale, devine o cale de comunicare cu cititorul mult mai convingătoare, dar şi mai directă decât poezia sau demersul filosofic. Desigur valabilitatea aserţiunii este în directă legătură de cauzalitate cu nivelul calitativ, respectiv inteligenţa şi cultura, cititorului.
„Un aforism este un roman de un rând”, spune Leonid S. Sukhorukov, ucraineanul contemporan cu noi, el însuşi un creator de aforisme, dintre care unele chiar au împărtăşit soarta tuturor creaţiilor geniale, respectiv intrarea în folclor, acolo unde par a fi cunoscute de când lumea. Şi iată un alt exemplu de aforism celebru care a trecut de neiertătoarele bariere temporale, iar acum pare a fi doar o simplă constatare:
„Cei graşi prin natura lor sunt mai predispuşi să moară subit mai mult decât cei slabi”. Banal, am putea gândi despre acest adevăr pe care-l ştim poate cu toţii acum, numai că el a fost rostit de Hipocrates tot cu vreo două mii cinci sute de ani înainte. Sub forma unui aforism, o învăţătură condensată într-o frază uşor de reţinut, deşi, iată, foarte greu de respectat.
Oare câte opere literare, unele poate chiar geniale, s-au pierdut în tot acest timp? Acelaşi timp care a păstrat totuşi un învăţământ fundamental sub forma unui aforism medical… Este foarte posibil ca în anii ce au urmat, să se fi scris mii de pagini pe această temă, cel mai probabil perfect necunoscute cititorului de rând, care chiar nu are nevoie de disertaţii savante când are la îndemână vorbele de duh ale unei singure fraze.
Conciziunea acestei specii literare, dar şi celelalte caracteristici precum inteligenţa compoziţiei, profunzimea, caracterul moralist însoţit de unda de umor absolut necesară pentru a nu-l lăsa pradă tendinţelor excesiv moralizatoare, ori eufonia textului, fac din aforism un domeniu destul de puţin abordat, ceea ce este chiar lăudabil, deşi tentaţiile sunt destul de multe şi nu puţini autori au umplut pagini întregi cu banalităţi pretenţioase şi preţiozităţi solemne pe care au simţit nevoia să le denumească astfel. Uneori ar fi poate mult mai bine să nu ai decât o frază memorabilă, pentru că ea îţi poate aduce succesul, decât să înșiruiești aproape obsesiv cuvinte lipsite de acel spirit atât de necesar acestui mod de exprimare literară.
Volumul de faţă: Itinerar de idei este o admirabilă încercare a doamnei doctor Cornelia Ursu de a intra în lumea fascinantă a creaţiei literare de gen şi chiar trebuie lăudat curajul cu care abordează dificultăţile sale. Reuşeşte, datorită unei culturi remarcabile, să evite capcanele mediocrităţii, face adevărate exerciţii de logică şi spirit pe parcursul paginilor, reuşind astfel că capteze atenţia cititorului spre marea lui satisfacţie intelectuală.
Desigur, aforismul, de altfel precum poezia sau epigrama sunt creaţii pe care un cititor inteligent va şti să şi le administreze în doze homeopatice în aşa fel încât să poată savura de la început şi până la sfârşit această salbă de spiritualitate. Spre deosebire de alte genuri, este exclusă citirea „în diagonală” sau cine ştie ce alt gen de lectură rapidă, deoarece nu trecerea peste rânduri va oferi satisfacţie ci numai descifrarea înţelesurilor aflate de multe ori în spatele cuvântului ca atare. Este un joc subtil şi fermecător între autor şi lector, fiind de fapt cheia înţelegerii textului parcurs.
Voi încerca să evit reproducerea vreunui text din carte lăsând cititorului deplina satisfacţie a descoperirii unor perle uneori bine închise într-o înşelătoare carapace de sidef. Asta şi pentru că am convingerea fermă că fiecare frază are darul de a se personaliza funcţie de cititor, iar acesta, cititorul deci, poate simţi vibraţia unică a cuvintelor aşa cum numai el o poate face. Iar dacă la sfârşit are un gând de mulţumire faţă de autor să nu se neliniştească pentru faptul că acesta nu poate fi transmis.
Căile Domnului nu ne sunt cunoscute, dar asta nu înseamnă că ele nu există!
–––––––––––-
Mihai BATOG-BUJENIȚĂ
Iași, 18 decembrie 2019