F R U N Z E DE A R Ţ A R
Îmi place să merg,
Să merg răscolind frunzele cu vârful piciorului …
Frunzele să-mi cânte mie şi cerului ,
Încetişor,
Încă odată, melodios şi încă odată…
Nu ştiu cum se desprind frunzele…
Ele mă văd şi se avântă în calea mea.
Le cheamă toamna din pletele mele,
Umerii mei largi, sub atâtea poveri…
Privesc în sus,
Frunzele îmi zîmbesc, au buzele roşii
şi obrajii poleiţi, iluminaţi de ochii uşor adormiţi.
Iarăşi cântă ! Sau, nu.
Plâng plecarea ultimelor păsări.
Vântul flutură prelung steagul zdrenţuit al toamnei…
Zgâlţâie înciudat ramurile …
Când nu reuşeşte, fluieră amarnic…
Merg, merg mereu, însetată, bând din cornul toamnei.
Aş voi ca drumul să nu se termine,
Nicicând şi niciunde …
Să fiu mereu însetată,
Să zbor peste zări ca o samară de arţar,
Să întîlnesc ultimul vis al frunzelor subţiri şi crestate.
————————————-
Melania RUSU-CARAGIOIU
Octombrie 2020