TĂLPILE MI-S ÎNECATE-N PLÂNG
Mai păstrez franjuri de clar
În cenuşa privirii…
Ciucuri de senin
Mă atârnă în bazarul de ploi
Ce-mi scămoșează genele…
Nimic nu e cum ar trebui să se fie…
NIMIC !…
Stindarde de orgolii fluturând pretenţii
Se leagănă-n cele patru vânturi.
Undeva, pe stânga, un râu de suflet
Se sparge-n valuri de spume roşii.
Podul de piatră-i sângerând,
Tălpile mi-s înecate-n plâng,
Dar pasul meu nu ştie ce-i tremur
În șoaptă
Și calcă !…peste lacrimi
Ce mai apoi culeg
Și-mi împletesc din ele funii,
Făcându-mi scară peste zări,
Sărutul lipindu-mi de cer…
Iar cerul mi se deschide-n sărut
Cu buzele tale !!…
Ahh !…sărutul ce-atât am râvnit
Are gust de nori
Ce aduc ploaie verii și arșiţa-mi sting…!
Calc printre crânguri de încercări
Și-n orice luminiş e o ieşire
Ce pasu-mi îndreaptă spre tine !!…
Dar o piatră de moară mi-a fost
Pusă-n cărări
Și, pas după pas, picioru-mi zdrobesc…
Și mereu
Sânge de talpă de suflet se-aşterne
Pe urma dorului tău…
PRINTRE CĂRĂMIZI
Mai există vreun pod
Între malurile noastre?
Construcţii de iubire
Ce încă nu s-au năruit?
Edere de dor
Cu frunze de gânduri
Călite în intemperii
Mai acoperă încă
Zidul sufletului,
Oprindu-i surparea…
Cărămizi împrăştiate,
Căzute ici-colo,
Îşi mai aşteaptă zidarul
Ce încă rătăceşte
Căutând liantul potrivit.
E greu de găsit…
Construcţiile nu sunt
Toate la fel.
Întrebări se prăbuşesc
Peste zid…
Ce-o fi mai uşor:
Să laşi totul să se dărîme,
Sau să reclădeşti,
Să ţii construcţia în picioare?
Fiecare îşi dă cu părerea…
Toţi au dreptate.
Iedera îşi face
În continuare treaba:
La umbra ei, printre cărămizi,
Au înflorit orhidee.
E nevoie de apă !!!
–––––––––––-
Marta Polixenia MATEI
23 mai, 2018