VISUL NOSTRU TRONA RĂSPÂNTIILE
(Ciclul: Răspântii)
… m-ai așezat în răspântii de gânduri,
nu erau semafoare, nu tu dirijor de trafic,
gândurile circulau, zăpăcite, prin toate direcțiile,
ba chiar se mai și tamponau între ele !
noaptea semănase în drum buturugi de somn,
carele viselor se mai răsturnaseră pe alocuri,
dar Visul nostru trona răspântiile,
car armat !
cum să-l oprești ?
teiubescul și-avea stradă privată,
nimic să-i tulbure proprietatea !
eu ce să spun, Mărțișor ?
Dumbrava Roșie își desfăcea petalele labirintului,
cât să o pătrundă, de inund, raza,
și câte alte raze nu dau ghiotura !
stigmatul era-n 188 de cuie
și se scurgea atâta polen,
buzele știau gustul și se puneau stăvilar:
nu vouă, albinelor !
și era nu …
adunasem la repezeală toate petele
așezate în precizie de figure,
dar genunchii îmi cereau ruga
doar în pragul 188
și mă porneam pe partitura 50,
încercând să mă cufund acolo atât de adânc …
Dimineața era smirnă !
și te-ai venit să o facem amândoi …
și chemările noastre ni se porneau,
fâstâcind clipă,
fâstâcind Dumbrava Roșie,
fâstâcind timp …
e poate pentru prima oară când timpul
s-a lăsat pus la colț !
clipa primase-n preaplin
și se lungise cu cel puțin cinci veșnicii …
și dacă și c-un an-lumină !?
zâmbeam,
totul se luneaca pe făgașul iubirii,
era atâta Lumină
și câte ascunse au început a se vădi !
umblau adevăruri în pielea goală prin răspântii,
alături de vise, de gânduri,
unora poate n-a conveni,
dar noi ne suntem UNUL !
și suntem aci …
ACI !
cu sufletul stârnind labirintul Dumbravei,
ACI !
stârnind umbrele nopții să se adune sub stâlpul 188,
unde lampadarul, când și când, mai prinde frisoane …
și culmea,
azinoapte s-au adunat atâtea răspântii,
că Dumbrava Roșie era plină ochi de îngeri …
fremătam în frângându-ne inimile,
dar Doamne,
inimile ne sunt cum ne-ai vrut,
cum subt frâng !?
și-atâtea vâltori se porneau,
viața se dădea în lături,
de frică !
să nu o luăm în devălmășia pornirilor,
Dimineața se descăleca udată de rouă,
Soarele aștepta să-l chemăm la cafea …
-haide, te prelinge pe funii de abur !
nu știu cine șoptea,
Marin, nici eu nu știu,
dar câte nu sunt și se vor alături de noi !?
… ne lăsăm ochii în ochii tăi, Cititorule, dacă te bucuri !?
–––––––––––––
Marta Polixenia MATEI – Mărțișor,
Marin BEȘCUCĂ
Dumbrava Roșie