PETALE DE CENUȘĂ-N FLOAREA DIMINEȚII
… atâtea-ncrengături în noapte
se despleteau faliile pe culori de stele,
și-atât de furibunde undele,
că simțeam uvertura dinspre trei
cum prinde limbă de cocoș,
dar nu era !
cocoșii se lăsaseră ademeniți în ipohondrii
și învățau după câini alt fel de cântec,
peste 40 temperatura trupului !
firesc, versul se fiebea-n înăbușit
lăsând sinapsele să se vaporizeze,
casandrele albastrului dezvăluiau atât de bine
ascunse poftele somnului,
dar somnul părea de loc încurcat,
colonade de vise spânzurau în streșinile pleoapeleor,
că-n gene se înțărcau umbrele fără voia lor,
nicidecum ceva să încurce pasul zorilor,
cu toate astea se împrăștiau dănțuiri mute,
erau clipele moarte din amurgul șifonat de smog,
praf selenar primise viză de accept
și înfășura pomii înfipți în boltirile de ozon,
norii aveau tuberculoze la vedere
și fără doar și poate bacilii voiau să recite …
dar și azi petale de cenușă-n floarea dimineții,
Doamne,
nici strop să ude !
pe catafalcul nopții zorii se purtau în jelanie,
pentru simplul fapt al stinsului de stele,
candela Lunii e neaprinsă de ceva vreme,
grădina cerului atât de tăcută – mută
și uitată de cocoși – parcă slută !
dar Lumina se cobora de ploaie
și peste buni,
și peste răi,
dezdoaie Doamne strâmbătatea din oameni,
glanetașii și-au tras cortine de fier,
din sufletele lor țâșnește otrava ,
și dacă pier !
și, Doamne …
gândurile le adună TU
și pune o pată nevăzută-n cercevele
lumina să se iasă-n franjuri
din ochii acelora care au uitat vede …
ehee și câtă lume !
dar visul din noapte mă uitase-n stradă,
treceau cohorte funerare – fără mort !!
și timpul se cobora la paradă …
tresăream la tresăritul EI din vis,
în rândunica stângă o lacrimă
se prindea cu mine în sfadă,
sub nicio formă ea n-a uitat să-și curgă,
un tremur din pomeți mă avertiza
că azi o fibră nu și-ar vrea miște,
totul s-a cerut înspre revelație
și reveiul aștepta cuminte în poartă,
chemările însă și ele mute,
preumblau fotoni castrați prin floare de cais,
cerul suspina și-n sughiț,
îmi cerea azi să pun lacătul pe Gară,
peronul ei s-a fost inundat cu smoală …
și tăceam și eu, departe de plâng,
culoare după culoare curcubeul mi-l strâng,
veniți odată voi, INTROSPECȚII
și-mi țineți deschise petalele dimineții !!
… frunte-mi plecată-mi numai ție, Cititorule !
———————
Marin BEȘCUCĂ
20 aprilie, 2018