CEVA DINTR-UN SUSPIN
… mi-am curățat portativul sufletului,
chemat cumva de inima care se jeluia că azi clipa
nu i s-a venit la jiletcă …
totdeauna i-am știut năbădăile,
sau măcar am crezut că i le știu,
dar acum mă dădea peste cap:
sângele mi-i rece și i-au apărut pete de igrasie în Atrium !
tocmai acolo …
suspinul scotea ciocul afară,
semeț !
subt un măr,
pădureț !
lacrimi de rouă se rămăseseră-n stafii,
păreau necroze, poate doar grii …
iarba creștea vertiginos, mai ales după ploaia din noapte,
se vedeau dungi de sânge verde …
fortosinteza metaforei nu era o treabă de-ndemână,
se certau razele pe muchii de frunze,
zimții sfâșiau fante lehuze,
țipau crepusculi,
țipau fotoni,
diftongi anaerobi țâșneau din manuscris,
din margine de drum mărul se credea proscris …
o barză tocmea cucul de botez,
avea patru Feți frumoși și le dorea nume,
pe ales …!
poetul din mine n-avea de lucru – tu caută !
către mine,
cel care noaptea-ndârjisem cu vise-n suspine,
și tote mi te strigau pe tine …
toți pomii erau în floare,
albinele veneau la nuntit polenul,
toate lumile instinctului erau cu puii la vedere,
unii stâlceau trilul, alții învățau zborul,
din odaia de la drum, rânjea storul …
prinsese tot trăitul din noapte și-acum se umfla-n pene,
cerea bacșiș de le-ar spune …
dau serii gândul acoperit cu parfum de sărut,
atâtea și-atâtea sunt de-nceput …
o bilă neagră păta-n calendar
ultima ceartă cu un zefir …
ipohondriile strigătelor înserării mă prinseseră-n taste,
mulam pe creieri suspinul !
din degete fierbul trăgea sfori unui mângâi,
poezia pielii descâlcea o pagină ruptă,
clipa se dădea de mama focului că luna e plină
și s-ar fi atâtea ciondăneli printre neguri în grădină,
mă tot ruga să nu las lucire pătrundă-nspre așternut,
ajunge atâta poveste-nrisipită,
viața se trebuie doar în clipă trăită …
judecam din îndârjirea sângelui că trupu-mi n-ar vrea tânguieli, nici cu visu și nici cu umbra,
IUBIREA-IUBIRE e singura carte-n orice supliciu,
dar noi ne avusesem SUPLICIU !
și ne știam așteptarea
cu care ne-am războit peste timpi veniți din aiurea,
clipa se-nroșea în obraji cerând dăruirea …
suspinul ofta din margine-n margine, aprins din scânteia
ce și-o ntinsese pe portativ inima …
toate ipotezele erau unanim acceptate !
demonstrația cerea părți de frânturi în fragmente de vers,
acolo desenasem atâta imbold de sărut,
lacrim a, fie din rouă, fie din născutul poem,
avea cărțile făcute,
aștepta libidoul să se descalțe …
și-atâta mister primenea alcovul că amețise de cap, pendulul,
ne lăsam duși de pământ de-a rotundul,
o centripetă prea curioase să știe ce se întâmplă,
își frânsese gâtul …
vulcanul din mine prinsese avântul,
prindeți-ne poveste cât nu trece fusul !
––––––––––-
Marin BEȘCUCĂ
Dumbrava Roșie
6 mai, 2018