MAGISTER
… se trebuie atâta linște să pot scrie asta,
arhaic vorbind, asta-i pohta …
timpul nu zice nimic, dar mă aclamă, ușor atent
spre vremile care tot mai tulburi …
cineva trebuie să tragă de Adevăr și dacă-l supără pe Mitică !
dar lupta e una pentru spuză …
cel mai tânăr peste americani și-a făcut treaba,
cu vârf și-ndesat …
la noi tot așteptăm tânărul Acela !
acela care a mai fost nu ne-a lasăt să ne căpătăm încrederea
și prea multe stele se plimbă prin mulțimile care se agită,
și se agită, și se agită …
tocmai de-aia Magister, vin înspre tine …
mă văzusei o pasăre rară, ba chiar spusesei oficios asta,
timpul s-a tot rostogolit,
ai ajuns la supercronos,
mi-ai cerut să-mi arunc hainele…
probabil nu m-ai trims la împăratul de basm !
dar basm s-a-ndevenit raportul care ne-a păstrat în orbita
ce lasă urmele de cometă …
da, n-am 75,
dar am 100 dintr-o adunare super-simplu-aritmetică,
poate aș adăuga un 11, dar nu-mi place-n complicat de simplu,
aștept fiecare an bisect sperând și sperând, și sperând …
saturnaliile nu prea mi-au plăcut,
m-am retras, Magister,
dar la atâta aplecare,
biblioteca metaforei mă purta prin numele trandafirului,
dar acum e timpul lui Igor !
Magister !
ți-am furat aura de Domnu Trandafir
să mă mândresc din faptul că am sesizat în tine Învățătorul
care spune pentru toată lumea …
mi-a plăcut să te asemui aristotelian, mi-am închipuit cum
acolo,
pe talpa de pământ a înaintășilor tăi, ai dezvelit Căpitan de Plai, iar plaiul, Magister,
mi-a atras atenția cum tu ești o expresie a iubirii de glie …
și noi vrem pământ !
te simt în brazdă, în reavăn, în creșterea plantei,
în rodul atât de ademenitor …
Magister !
simt în aerul de m-a adus atât de aproape de tine,
cum te ești copleșit de aburul gliei,
simt tărâmul străbun aducând din ghearele istoriei
figurile alor noștri …
Seniorul mi-a povestit cum el a crescut acolo unde românii au tânjit Unirea 900 de ani, cu tablorile figurilor importante pe pereții caselor și i-au simțit în sufletele lor, în trăirile lor,
până ce, NIȘTE TINERI !… au spart zidul tăcerii și izolării pasiviste, întorcând macazul istoriei:
-intrăm cu capul în spini !
și-au promis ei, lor în primul rând,
și nimeni nu i-a mai oprit …
au căzut când tancurile acelea au strivit ființa națională,
ca fapt istoric,
dar nu ca esență de neam:
NOI SUNTEM ROMÂNI !
eh, Magister,
se aleargă cuvintele din călimară direct în aluat de chemare:
NOI VREM SĂ NE UNIM CU ȚARA !
și oamenii aleargă în toate părțile,
după cum îi taie capul !
dar nimeni nu mai dă cu capul în spini, Magister,
și nimeni nu vrea să înțeleagă că spinii nu ajută la nimic,
trebuie extirpați, eviscerați, și puși pe foc !
spinul, Domnu Trandafir, trece în coadă de topor
și cum să mai vadă cineva securea Botezătorului ?
munții noștri nici nu mai știm ce poartă,
munții noștri parcă nici nu ne mai strigă,
iar pământul strămășesc colcăie de petrol …
dar cerșim din poartă-n poartă !
vorbeam și cu Profesorul meu de prețiozități,
atâta creier are țara asta Magister, că de l-am vinde,
am acoperii datoriile omenirii, dar noi o ducem greu …
vezi, Magister,
nici nu întreb de ce …
și nu întreb că 20 de milioane de guri ar sări să spună că știu cum se face și cum să se facă …
dar Magister,
gurile aste nu au mâini !
iar fabrica nu mai știe să facă picioare!
am zis că nu întreb, dar Magister, lasă-mă să vorbesc eu
cu Domnu Trandafir …
un suspin mă ține cu gheara morții în piept,
aș vrea plâng, dar nu mai știu să plâng …
Învățătorule !
azi un copil de 9 ani și-a înjungheat bunica mortal
pentru că i-a oprit calculatorul …
e atât de grav acest aspect
că Maica Domnului și-a pălit Grădina,
iar grădina noastră știe doar izbeliștea …
Domnu Trandafir, sărut-mâna !
copii fiind am crescut pornind dinspre sărut-mâna,
apoi,
tradiția Credinței și Tatăl noastru înfloreau din capul mesei …
Magister, i-a oprit calculatorul !
un reputat regizor, întors în țară,
spunea că prostiei îi trebuie dat cu măciuca în cap …
i s-a dat !
dar calculatorul a făcut un copil să-și ucidă bunica,
iar asta nu a îngrozit țara …
vântul alege pleava,
dar când totul e pleavă, ce să mai ia vântul ?
am orbit Magister !
sunt lucruri elementare de care fugim cum de tămâie,
iar sub semnul crucii se întâmplă atâtea …
nu eu sunt cu păcatul, știu asta,
dar oful se oftează atât de greu, îi tot spun lui Mărțișor …
noi vrem pământ !
aiurea,
noi nu mai știm ce vrem, Magister,
iar eu vin și te-ntreb:
Miorița e un moft ?
––––––––-
Marin BEȘCUCĂ,
Dumbrava Roșie
30 mai, 2018