într-o doară !
…!!…
pe fundul cănii din inox,
întocmai ca oglinda !
îmi apar,
după ultimele sorbituri,
în penelul zaţului,
femei … ce se despoaie !…
uau !
cu părul răvăşit,
cu sâni colerici,
gâfâind !
la văzându-mă holbat,
cu coapse aproape deşănţate,
până către rid,
şi tălpi cu furnicări belşug,
şi-un ultim sorb,
iar pata se coboară, se coboară …
mi se înghesuie în gât !
ah !
o pleată mă gâdilă în omuleţ,
o buză mi se răstigni în olfactivi,
un umăr se propti în cerul gurii,
mai-mai să-mi spargă podul palatin,
un sân!
şi-aproape de buric …
dar zorii-mi bat în geam,
aţi vrea şi voi ?!… întreb,
tăcută le răspunde cana,
iar eu i-aud plângând,
şi dintre şoapte ce despoaie lacrimi,
parcă mi-ar moşmondi:
de-ai şti câte vedem noi atâtea zile,
de-am înveşnicit,
şi nici măcar mângâi,
şi nici …
veniţi de luaţi cana, le mai spun,
într-un sughiţ,
şi pare că adorm,
cu sânii despletiţi la margine de vis !
chiar acum un mare editor mi-a refuzat acest tip de poezie,
asta e viața !
pe umărul cui să merg !?
—————————–
Marin BEȘCUCĂ
7 februarie 2019