20 se septembrie
„HANUL RĂZEȘILOR”-Letopisețiul lui Marin Beșcucă
302.- 20 de septembrie, a lui 2020
…urăște-mă pân’ai simți că mă iubești!
strig asta către Aproapele…
tot ce înseamnă viață, înseamnă Aproapele,
ieșit din condiție nu mai esti OM!
te-au făcut ansamblu de relații și cum te-au mai făcut,
dar tu suflet pribeab, tu alergi de colo-colo uitând că est condiția
fundamentală a Creației:
Chipul și Asemănarea!
de aici, în loc să prețuiască Darul acesta al Frumuseții în ființă și Spirit
cu DUMNEZEU, s-au aruncat în filozofii, munți de biblioteci care înțeapă
în cerurile care știu doar de INGINERUL Marii Alcătuiri…
sigur Doamne că Ți-am auzit Foșnetul prelingându-mi Pasul Tău prin
smirna timpanul stâng,
și parcă auzul meu ruginit de acolo, chiar a prins un alt șuvoi,
Îți mulțumesc!
dar, Doamne,
somn-nesomnul meu mi-a povestit, cu mâna pe inimă!,
cum simte buzele mele fremătându-Ți Numele Tău Cel Sfânt,
fără de ostenire și-n fiece fibră sângele poartă acest frământ,
fiece fibră să mi Te simtă că I Te ești neîncetat…
Doamne,
iartă-mă pe mine păcătosul și mă miluiește cu Mila Ta Cea Mare și Sfântă,
de DUMNEZEU, Tatăl nostru…
Doamne,
cum altceva să-Ți întorc eu, din OARBA MEA CREDINȚĂ!,
decât stăruiul rugii și mă stărui în curgere firească…
Doamne!
plec în fiece costișă a vieții și a vremii purtându-mi-Te gând,
purtându-mi-Te respir și freamăt, până-n talpă!,
ce-mi duce năzuințele acolo unde mă lumină Lumina Ta, Cea Sfântă,
convins de Cărarea Împărăției care-mi deschide visul de azi,
iar ziua nu mi se mai pare atât de lungă… visul e Visul!
Doamne,
iartă gândul meu greșit și greșelile ce azi voi săvârși,
cum de cele din ieri m-am eliberat iertându-mi-le TU prin Foșnetu-Ți
din peste noapte,
ce blânzi deodată cocoșii!
Doamne,
plec genunchii, fruntea și sărutu-mi-suspin în țărâna de calcă Tălpile Tale
și-mi voi lăsa neliniștile acolo…
mă iartă TU, Doamne,
iubesc nebun, iubesc IUBIREA-IUBIRE!
Doamne!
TU esti Lumina, Tu ai Puterea, numai a Ta este Împărăția,
acum și-n pururi!
iartă-mă Doamne,
Binecuvântează-ne Doamne nouă această zi !
Frați Răzeși,
numai DUMNEZEU e totdeauna bun!
ce ne-am face fără de EL?
haideți odată cu mine:
Nimic și Niciodată fără DUMNEZEU!!
ilumină-mă Lumină întru LUMINĂ!
Doamne dar…
Doamne!
Pașii Tăi mi-au călcat neliniștile,
Pașii Tăi, mi-au desfăcut încordul,
Pașii Tăi, mi-au strivit nodurile din creieri și năzbâtiile minții,
Doamne,
respirul îmi pomenește despre Ceasul de se-ngâna cu cocoșii și cum i-ai dat
Mângâiul Tău lui, să mă lunece mai ușor în intrându-mi pieptul,
Doamne,
sângele,
ah, Doamne ce povestitor sângele…
cum mi Te-a dus în fiece corpuscul din eu, Doamne, cum se știe prin mine
despre Tine,
TU!
eu nu mai sunt Doamne, e DUMNEZEU în tot ce sunt!
DUMNEZEU!
Care Te milui de păcătosul Marin și-l sălășluiești în mine,
Doamne,
ce strigăt aduc din TĂCERE,
Doamne,
am aruncat tristul în lac
să se stea de unul singur ziceam,
dar deja Spiritul Annei este consfințirea de Săldăbagiu de Munte al Iubirii…
nimeni de acolo să nu-l vrea!
„ANNA-Scrisoare către DUMNEZEU” ne cere rotundul,
a auzit-o Mărțișor!
și dimpreună cu profesorul IC, au pus sânge de lacrimă pe prima cărămidă!
acolo stă de priveghi tăcerilor Domnul Nixon Cel Negru ca dimpreună să-i
primenească descălecat în noapte Annei…
în fiece noapte!, parcă-mi foșnește glasul lui Domnul Nixon,
iar tristului i s-a făcut rușine și nu mai cuteză să mi se întoarcă,
Doamne,
mi Te strig!
Ilumină Spiritul Annei, întru LUMINĂ,
ni s-ar fi mai lesne să ne-o primim în Pragul 188!
dă-mi răbdarea, dă-mi puterea să-mi cred în încercări…
Doamne,
dă-mi întru mereu înțeles Șoapte Tale și mi Te voi duce-n Poem sus-sus,
la parapete…!
sunt un biet om Doamne, iartă TU și miluiește-mi păcătosul din mine!
că TU ești Tatăl nostru,
Cinstite care mă citești, Frate Răzeș, să-I mulțumim lui DUMNEZEU!
oo-da,
DUMNEZEU e totdeauna bun, numai DUMNEZEU!
suntem într-un moment de frumusețe și să ne plecăm ziua aceasta de Duminică, 20 de septembrie a lui 2020 cu Dumitru Mnerie!
aaa, Mnieru-Profesorul meu de Prețiozități!, păi tocmai eu, Sreaua Polară,
cea care simțeam cum penița torcea trăirile Poetului…
tiatra mnerie!
este legendă unde te-ai învârti printre ceruri
și nu e cer să nu se fi bucurat la bucuria lui Mnieru când coletul descăleca după atâtea emoții pe Tibrului 19…
venită de mână cu TIMIȘOARA-Acolade peste timp, o carte care fără Mnieru nu ar fi văzut în veci tiparul pe carnea ei,
au avut încercările făcute cu extremă dăruire de Universitarul de Timișoara,
dar lumea…!?
chiar și la Timișoara e… ca lumea!
și dacă noi toți astfel la ce ne-am mai mira vâzându-ne cum vremurile se vremuie de vremuitorii fără de simț românesc pe toate planurile,
cozile de topor…
și Mnieru a fost în marile prefaceri din Decembrie,
ei acolo au răscolit vulcanul,
dar văzându-se afară, vulcanul s-a vândut!
vânzându-ne și pe noi cu obârșie cu neam din Neamul Cel Românesc,
și ce cântam peste tot că:
nu piere!
iată pierit până la rușinea de a nu ne mai fi rușine,
nici ,măcar șchiop Punctul 8!
poate dacă era 7, sau nouă, sau 99, nu știu, zic…
am fost printre revoluționari și am văzut aceeași condiție în concepția de a ne fi ai…
acestui tim!
atunci… bea Gligore aghiasmă!
Mnieru s-a dedicat să propagăm Acoladele deschis, dar timpul tot timp,
a frânt din nou Punctul 8!
pesemne că ce ne e scris…
sunt atâtea că deși am dat în val cu PODUL DE INIMI,
nici aici nu vine Răzeșul!
n-am pretenții la împestrițați, iar că ne-au dat pantalonii jos nu e op problemă…
undeva, cică mai câtva timp în urmă în biserică au venit subt Lumina lui
DUMNEZEU doi ortodocși cu nași gigolo la pătrat!
păi nene ne sfidați chiar în halul acesta?
preotul acela doarme liniștit?
pângărim ideea de DUMNEZEU?
urăște-mă pân’ai să simți că mă iubești!
dar dați-o dracu de treabă nu vă pișați pe neamu’nost’!
dărâmăm bisericile dacă nu ne mai servesc sufletele,
Bastilia stă de martor că lumea a pus-o la pământ cu brațele…
Zidul Berlinului cioplit cu dalta cât mai mulți să prindă de amintiri!
pe când Marele Zid Poetule?, Zir-îs!
bă nu vă prostiți, nu dați idei!
îu!
dar de ce săr eu Mnierule la Bastilia?
am pus România la pământ pentru a duce Nana în familia lui,
iar fizicianul acum înghesuie ce a mai rămas în… șase saci?!
niciun circulus in demonstrandum, Universitarule de Politehnică,
ne fură până ne vom măsura nanometric?
dar dăm votul!
ne uităm, fără scrupule cum ne trădează trădătorii, ne uităm,
dar dăm votul!
și votul iese din tact,
totul e așezat infomatic, dar el va sări niște paradigme
ale științei și va insemina în conștiința socială furtul,
atunci cum informatic?
stăpânii tabletelor nu sunt și stăpânii rezultatelor?
cum să furi când totul este orchestrat legii?
nu prostul e la tabletă!
nu troglodul, nu cypyckoydul…
atunci cum să fure cel ce are capul plin de carte?
ce știință și fizica!
să alergi pe ultimul strat și să nu ții cont de centrifugă!
ce râs pe-nfundat centripeta…
se știu deja rezultatele,
atunci de ce dăm votul?
marii tâlhari au determinat minciuna să fure masa regelui,
doar că regele nu a rămas sărac,
sărac e poporul care stă să pice mereu…
dar nu mai e părul!
dar ce ai cu mine Poetule, eu sunt aci, cap al corpului de oaste, Părul!
da, Mnierule, sunt vii în mine fulgurațiile din Dacia, dar momentul s-a făcut
pe minți care au preluat mai greu mesajul poetic,
apoi sus, ceasurile au fost decrepite,
puținii oameni l-au lăsat pe doctorul în filologie să mă ciupă de talant…
furați bă!, că vă furați pe voi frecându-vă mâinile că mi-ați schilodit munca
și numele, dar Poemul, nu e rișca!
și nu v-am cerut să mă trageți prin oraș cu ricșa…
nici nu m-am urcat în telegondola de la Piatra!
de ici și până colea, Mnierule, Profesorul meu de Prețiozități, am acceptat!
am pus în practică și bine am făcut, dar Cozia m-a scos din mine!
mințile s-au desculțat și roua vine la masa mea de lucru, cumva cu emfază!,
să-mi spună că te știe, Nașule,
că te știe cum mă ambiționai pe Acolade, cum te ambiționai plămădind
Acolade la Acolade, cum te ambiționai pe tiparniță să fie toate la timp,
știe cum m-ai dus la „Slavici”
Răzeșii sunt azi cu ochiul pe tine,
Răzeșii vor să închine o cupă de vin cu tine,
Răzeșii vor să-ți cânte din frunză…
La mulți ani Dumitru Mnerie!
dăinuie-te prin „MNIERU- Profesorul meu de Prețiozități”
acum noi ni te vom dăinui prin Letopisețiu’M
care se plăsmuia pe drumul venirii către tine, la Timișoara,
și ce emoție în cimitir, la muzeu, pașii ce ne purtai prin oraș
și cât sacâz ni s-a trebuit la Bastion!
Mahomed și-a închis muntele, n-a văzut în mine nimic!
dar Universitarul Strochi mi-a zis leopardul zăpezilor veșnice și mi-a dat
insinuat să aduc zimbrii pe DILIMANDJARO!
vai Nașule ce-au sărit Colonadele de Strigoi, vai ce s-au ofuscat, vai ce au
amenințat…!
dar azi tac strigoii Nașule, tăcem și noi,
Anna e coborâtă în mormânt!
dar e Mărțișor cu Profesorul IC care au pus prima cărămidă de sânge să-i
dăm Aneei rotund…
timpule!
ai să-mi dai socoteală pentru cele 40 de zile de iad ale Annei și va trebui
să-i dobori pe tâlharii care se știu de la sine,
timpule, nu mă fă să te blestem!
vreau eu, Mme Țest!
…o corabie cu pânze de fum trece pe Dunăre,
se strecoară!
scânteind valurile dintre noi și bulgari,
sirena țipă de înlemnesc plopii și urma
fâșiei de altă-dată,silozul de mai un secol,
acum gol,
niciun vapor nu-și mai leagă parâma de rampa lui,
să încarce iluzii,
descarce deziluzii…
flambate-n albastru!
dau la iveală cozi de pești,
pescarii dorm moarte-n ferești,
la noi a murit combinatul din ieri,
moartea mijește totuși, spre Koslodui,
noi tăcem o tăcere de struguri,
ieșiți la Potelu, din nisipuri,
să vadă moartea cum citește ziarul
în poemul celui ce ne-anvățat ce-i fă-te că lucrezi!
și ce gust de clepsidră, vinul,
vremea se despoaie-n gutui,
(galben de Păunescu!)
piersicii vomită migdale,
tărâmul de aur acum putrezește,
apa se continuă să-și curgă,
lucește-n ea solzul de cegă,
nu mai sunt oile-n strungă,
vântul spulberă praf prin grădini
clandestin puse pe hartă,
titlurile de proprietate pe scoarță
dijmuie comisioane la avocați și notari,
atâtea mai sunt,
atâtea au fost,
miroase a azmă în țăst,
păzea, păzea,
mama!
venea s-o scoată…
fântâna ne umple, brumând-o!, carafa,
diapazon de lumini nevenite
și eu!
din departe,
mă cobor de viu în șoapte…
dar ce nu e la noi clandestin?
stau și mă-ntreb privind în oglinda trecerii,
lacul depărtării încă mai susură,
aud peștii cum mă recunosc,
după suspin!
am atâta lacrimă-n pelin,
dar mă-ndulce acest amar,
sunt aici,
din Dumbrava Roșie, Dorohoi,
țării-n cui de hartă,
fără să știu cum m-aș mai întoarce Dunării parte,
dar ne-am recunoaște în ceruri apus,
după Poemul… Albastru de vers!
dar e doar o parte de vis,
ca mâine fila de azi voi întoarce
și va fi cer,
și va fi vis,
și țara poate-și va pierde cuiul,
dar eu mi-oi muri cu harta în sân,
deja „Oastea lui Mihail Eminescu”-mi-adun,
direct din „HANUL RĂZEȘILOR”,
Letopisețiu lui Beșcucă Marin!
da-da, Mnierule, ai observat cu abilitate rima forțată,
dar am făcut-o de dragul regulei, care se vrea normal…!
TĂRÂMUL DE AUR ACUM PUTREZEȘTE
Profesorul meu de Prețiozități,
dar am găsit în adânc de simț un La mulți ani,
am descărcat hemoglobina de roș, de vis să ne treci Pragul 188 pe covorr,
se petrec atâtea lucruri care par dar nu sunt clandestine,
de unde nu e nici DUMNEZEU nu cere!
însă, Profesoru meu de Prețiozități, să treci la catastif:
Monstrul de pe DILIMANDJARO a fost recunoscut de Maestrul Lucian
leopardul zăpezilor veșnice, leopardul cel alb…
„Uncia uncia”!
cum ne vom împăca în același marsupiu de DILIMANDJARO vom vedea,
dar ce e de văzut, Profesorul meu de Prețiozități, este cum ne vom încarna
ca Letopisețiu’M în trunchiul țării…
securea!
aud Botezătorul în strigare,
dar el nu întrevedea atunci că neamul își dă singur la gioale ca să vorbim
pe dragul galeriei
da-da, mulțumim frumos!, noi suntem, Cele Trei B, eu Boc o spun!
și ce bucurie cordonul zăpezi veșnice pe Kilimanjaro ca semn pentru noi!
lasă Coană Bo, n-ai zice că ai și căutat prin biblioteci și chiar am găsit,
ce, ce, ce!, să știm și noi!
„Ultima sirenă”o integrală de proză scurtă a Maestrului Lucian!
da, Mnierule, lumea se mișcă, mai greu, dar se mișcă, iar Timișoara va mai
avea atâți alții ca mine, fiecare are timpul lui…
oare de ce al meu mereu e în trecut?
dar ce ai văzut viitor fără trecut!, aud glasul Profesorului de Timișoara, și,
chiar așa, ce e viu e-n toate faldurile timpului, dacă legat prin cnp!
și să ne retragem în zgomot de șampanie,
Doamne ni-l binecuvântează pe Mnieru,-Profesorul de Prețiozități!
da, io, Monstrul de pe DILIMANDJARO!
—————————-
Marin BEȘCUCĂ
20 septembrie 2020
LA MULȚI ANI, DUMITRU MNERIE !!!
Revista Logos&Agape