02 de octombrie
„HANUL RĂZEȘILOR”-Letopisețiul lui Marin Beșcucă
314.- 02 de octombrie, a lui 2020
…m-au trezit mai întâi zorii care făceau larma imposibilă, apoi,
până ce ochiul a trecut valea lacrimei,
vaierul Soarelui venea ca o spăimire…
dar cum pe aici nu sunt lupi, am zis… nici nu știu ce
DILIMANDJARO era o flacără-n totu-i!
…uau, Doamne!
cum m-ai adus, dintre ce schimonoseli de coșmar, vai Doamne, cât strâns de
gât, cât înăbuș în suspin, și m-ai scos, Minune mie!, dintre Minunile Tale,
Grijă de care nu mă fac vrednic!,
Doamne,
și uite-mă, adus de Tine, cum numai TU o știi face, să stăm de vorbă!,
amândoi în fapt de dimineață, a lui 02 de octombrie, să stăm de vorbă, hmm
să punem lumea la cale, TU și eu, un biet om, Marin,
robul Tău cel mai păcătos,
uh, ce lacrimă taie în mine…
Doamne – DUMNEZEULE al meu!
dar eu sunt purtat de OARBA CREDINȚĂ,
vie și neobosită, curată și de nepătat, adâncă și de nezdruncinat, adevărată și
de neîndoit, loială și de netăgăduit, stăruitoare și de nestrămutat…
Doamne,
mă primește cu întreagă ființa mea, trup și simțire, la Poalele Tale,
uite-mă genunche, Doamne,
frunte sfâșiată-n sudoare și sărut în suspin să-mi aștern pe Picioarele Tale,
pe țărâna de calcă Tălpile Tale,
cu sfială și-n smerenia copilului Tău,
mă lasă să-i strig lumii că TU Te ești DUMNEZEU,
Tatăl nostru, Cel din Ceruri…
Doamne,
dă-mi gândul cel bun să risipesc în lume Bunătatea și Blândețea Ta,
dă-mi rod faptei, iar cel ce se vine către mine să simtă Mâna Ta,
Cea plină de Har Vindecător, TAUMATURGULE!
Doamne,
lasă-mi Șoapta pe-nțelesul meu,
prin ea să duc mângâiul sufletelor în versul meu, iar prin poemul de mi-l
strădui, mă-ngăduie să-Ți înridic Slava de DUMNEZEU…
Doamne,
iartă-mi mie greșelile mele de neiertat și mă ajută să vindec rănile ce le-am
provocat altora…
Doamne,
ne binecuvântează nouă această Sfântă Vineri, dă-le pace și alinare tuturor
acelora care au nevoie neapărată de Tine,
ne binecuvântează țara mereu și din mereu năpăstuită,
ne binecuvântează Doamne Neamul nostru, Cel Românesc de pe oriunde el
s-ar fi-nrisipit, dă lumii înțelepciunea să-și înțeleagă timpul și să-i treacă
vitregiile ocultei care urmărește dezbinare, sclavie, ură și distrugere…
Doamne, miluiește-ne pe noi cu Mila Ta Cea Mare!
Cinstite Cititorule!
DUMNEZEU e totdeauna bun, numai DUMNEZEU!
Nimic și Niciodată fără DUMNEZEU!!
ilumină-mă Lumină, întru LUMINĂ!
și, cum spuneam, DILIMANDJARO tot o flacără!
Profesore IC, Mnierule, Magister, Cornel Paiu, Bădie Indricău, tu Mărțișor,
și voi, Frați Răzeși,
azi o cinstim la ceas de naștere pe Mariana GURZA!
La mulți ani!-La mulți ani!-La mulți ani!, toată asistența…
văpaia se înnoda de cer și parcă nămiaz și amurg coborau,
mână-n mână, ferit cumva,
să nu afle miezul din noapte!
că Orologiu…
dar Orologiu chiar era!
și el aprinsese focul de spirit din care scânteia, cine?
Logos&Agape!
pentru cine nu știe,
dar care-ndrăznească spuie că nu știe de Logos și Agape?
aici s-au adunat să spumege dimpreună spirite de prin te miri unde,
poezia găsindu-și cu adevărat tărâmul vieții fără de moarte,
„mioarele metaforei” păscând liber otava veșniciei și sorbind apa vie…
rezemat în toiagul căutător de nestemate,
Păstorul!
de treci codri…
pare că aud Eminul,
și treceam codrii!
să descopăr Păstorul în… Mariana GURZA,
chiar ea un nestemat al versului
cu care a reușit să dea ochiului din ceafă FÂNTÂNA,
că de nu Fântână,
atunci ce, Logos&Agape!?
aici,
vin să spuie!
culegătorii de muze poveștile miruite cu polenul clipei de har,
harul fiind întinderea care să ne cuprindă și chiar ne cuprinde!
pe atâția care cerem nu găzduire Marianei GURZA,
cât… Poarta de Trecere!
nu mai pomenim tărâmurile din moment ce,
sufletele aduc atâta tainic să se dezvăluie lumii
și să se descalece prezentului…
Logos&Agape?
iată strigătul!,
strigăt menit să adune atâtea nume din toate unghiurile diamantului minții,
ispre!
să depună mirabilul care să se merite trecut în…
Dincolo!
nu-i este oricui îndemâna,
dar Păstorul Mariana GURZA a știut unde să bată,
prin simplitate și blândețe,
și nu surlele și trâmbițele care să stâlcească…
aici vatra a fost mereu încinsă,
mirosul de pâine caldă ne-a păstrat în curăție și omniprezență legătura
cu timpul care s-a fost,
de acolo rădăcinile au dus seva ramului!
și mugurele a împrăștiat primăvară peste,
GRĂDINA MAICII DOMNULUI,
Logos&Agape!
tu, soră și tu, frate de limbă română,
vin să te-adape!
ziceam întru cinstire!
…nu știu alții cum sunt, cum erau, cum răs-erau, sau răs-răs-erau,
dar știu cum vor fi!
atunci, ca să fiu sigur că eu am apucat,
încerc o trecere prin urechile acului să trag un spirit în țesătura de borangic!
ne-am cunoscut…
chiar, cum ne-am cunoscut, Mariana GURZA!?
versul fir-el să firuie timp și spațiu întru plinul sufletului
ca legătură cu DUMNEZEU,
hai, ruga fie și ea pe aproape!
rece la început, habar nu am cu ce am intrat pe câmpul ei,
(doar era mezozoic!)
amalgamul vremii, ca vremile ce se vremuiesc și se lasă ciuntite de oameni,
așa am interceptat că nu prea era loc de mine dat întinderii razei…
toți lumină!
a fost o replică…
apoi am înțeles și m-am lăsat mai pe dimensiune, fie loc și… ăluilalt!
cumva desenele speranței căpătau acuarela norului,
iar eu m-am temut de fulgere și de tunete…
am urnit „idila” poemului și Poemul s-a lăsat în meandrele cerute,
de sus!,
cum spune Mnieru, Profesorul meu de Prețiozități,
valul val, ca valul ia timp și vremi, ia oameni…
și iată,
Mariana GURZA în Letopisețiu’M, întru cinstire!
și cinstim ceasul care ne-a adus omul,
și cinstim omul care ne-a fericit ceasul,
și cinstim departele care se lasă cu greu…
dar apropierea rămâne!
apropierea este,
iar ce este poartă-n noi iz de poveste…
mda, venim cu brațele pline de florile zâmbetului, lăsăm inimile vorbească,
iar unde-i suflet e și loc să ne părtrăm unii întru alții, unii pentru alții,
timpul să nu ne șteargă de încercări,
din UNULne și noi, Mărțișor și Monstrul Leopard aducem La mulți ani!
dar eu, cu mine ce aveai de gând Poetule, eu dau artistul pe lectură…
Cinstire ție, Mariana GURZA, eu sunt Dilimandjaro și mă produc azi cu o
dedicație ție, uite ce Peniță:
CĂDEAU STELELE POSTUME!
…în misterul nopții,
soarele,-n incest,
cu Luna!
au dezlănțuit furtuna…
mii și mii de cataclisme,
cădeau stelele postume,
mai să se rămâie cerul gol,
doar cu ciuturi și nămol!
sfinții mureau pe ogor,
vânători de heruvimi,
râdeau!
bieții filistini,
abia trăgeau câte-o săgeată,
și-apoi…
jarul!
sfârâind de se cutremura pădurea,
de argint,
ori de aramă,
hălci de stele lăcomind…
lupii se-adunau…
de îndată!
un luceafăr,
sub o stâncă,
încă părea că răsuflă,
haita sfârteca și stânca…
uite ce dezlănțui furtuna…!
iarba le știa pe toate!
i se spune rădăcina,
sub pământ e altă lume,
glăsui,
filozofic!
râma…
și nici nu e primul incest!
șarpele…
din bălării!
știa și el,
ce să spun…!?
n-a rupt mărul din Eden?!
astronomi,
cam guralivi,
făceau incestul obelisc,
și nici n-ar fi atâta grabă!
bombănea un înțelept,
în barbă!
câte nu s-au mai văzut,
de-ați vorbi cu DUMNEZEU…
însă nimeni să-L audă,
toți se-ngrămădeau,
să vadă!
soarele îndrăgostit de lună,
ce poveste aiurită!
Polara, din frigida-i măreție,
de parcă lumile-ar sta în iubire
găuri negre de-ar aprinde
printr-un petec de furtună,
și-un cataclism pe secundă,
joc de mistic!
euristic!
în lumină…
mulțumim frumos, onorantă asistență, gând frumos dinspre noi toți
Mariana GURZA!
…Doamne,
Îți mulțumesc pentru că mi Te ești!
Îți mulțumesc pentru că sunt așa cum sunt,
dar mă stărui să fie bine din ceea ce fac
și prin ceea ce fac,
știu că nu Te pot mulțumi, biet om!
dar încerc din toate puterile,
dimineața de azi e neprevestitoare,
Doamne,
mi-o fă TU primenitoare,
și mă binecuvântează cu Lumina Ta
de DUMNEZEU, Tatăl nostru, acum și-n pururi,
Doamne,
binecuvântează-ne Răzeșii suntem „Oastea lui Mihail Eminescu”!
—————————-
Marin BEȘCUCĂ
2 octombrie 2020
P.S. Onorant poemul primit în dar! Vă mulțumesc! Mariana Gurza