CHRIS
(Ciclul: Ceva dintr-un suspin)
( Crys Tyna – fiica lui Viorel și Viorica Neisprăvitu,
de pe Matei Basarab, 20 – să se știe precis !)
… îmi zisesem că am să mă rup definitiv de Corabia,
îmi zisesem c-am să-mi păstrez în nod Dunărea,
taie care machidon și-ar vrea … nu e Machidonul !
îmi promisesem cumva un cal troian,
dar Troia nu mă mai chemă …
ori, poate că părea,
oricum,
omul din mine a ngenuncheat poetului și, Poetul
s-a ascuns în troianul din mine,
dinlăuntrul nu se opusese, metabolic vorbind,
vegeta de ceva vreme …
dar cum toate se-nfășoară-n desfășurarea timpului
până la încâlcire,
câlții din mine cereau aeraj …
se făcea că întâmplările nimicniciei să distrugă legătura-mi ombilicală de baștină,
și ce legătură când puterile ți se strâng în tine,
geaba țipe dinlăuntru careva,
sunt atât de babelian aspectate în mine,
că nu știu de unde am visat o infinitezimă de liniște,
nu știu de unde …
apoi,
lucrurile și-au schimbat deriva,
nu era prima dată când o făcea Chris !
copilărisem cu tatăl ei, cu mătușile ei, cu unchiu-i,
urcat să ne primenească de sub Dreapta lui DUMNEZEU …
se adună, se strâng pumn amintiri,
pumnul îmi face degetele vreascuri
și vreascuri cât să pun pe foc …
și ce foc e-n mine !
cât pârjol m-am fost,
că îmbătrânesc invers proporțional cu repedele amintirii,
de unde aus glasul Dunării …
nefiresc mi se pare tăcerea orașului,
dar înțeleg,
una peste alta, n-am crescut 20 de ani acolo,
dar hai, 20 să se fie !
pe Chris mi-o amintesc extrem de puțin,
distanțele timpurilor au vcleșugurile lor,
dintre care tu te-ndevii măcar parte, de nu întreg …
distanțele sapă sub coaja copaculul care crește din tine,
eram și sunt, după unii, salcie,
( oare cum s-a suporta cu un cocoș de foc ?)
dar sub umbra ei mi-am adus spiritul să mă primenească
din tainele acelui cuvânt din care Mărțișor a cerut:
Versul Albastru !
și mă curg Versul Albastru …
apoi,
și Chris a deschis o cale prin care să aduc și să aduc și să aduc
așa că,
efluviam pur si simplu ca răspuns la o chemare …
comunicam cumva,
dar cum se-ntâmplă mai mereu,
disfuncțiile au generat încordări …
firul s-a rupt, dacă din borangic !
am crezut că străzile au dreptul lor la a se opune,
am încercat …
nu-mi voi să dau nume,
dar m-am simțit mișcat de recele așternut chiar în alveolele care trebuiau să găzduiască respirul din care să mă răstorn …
nu dau nume !
am mers pe Chris,
pentru că totuși gardul copilăriei este atât de viu ca și cum
mi-aș privi cum ne adunam acolo,
la ei preponderent,
toți șase …
Marieta, Mărinică, Lenuța, Neluțu, Viorel și Mili !
cu jocurile noastre, cu ghidușiile cu neastâmpărările …
deodată,
ne-am poment mari,
atât de mari de să nu ne mai cunoaștem …
mă uit acum la mama și parcă simt cum îmbătrânirile te leagă de istorii, chiar dacă fața te trădează,
te confuzează …
am încercat să reînod, dar doar am încercat …
nemilos,
timpul a lovit în mine cu o putere ce mi-a zdruncinat copacul,
apoi mi-au înfipt securea în rădăcină …
cum să te mai întorci ?
am vorbit acelora de acolo care mai știau câte-ceva,
dar am vorbit …
timpul a lovit din nou, și din nou, și din nou
până ce ecuația sângelui s-a vrut afară din sistem,
iată disoluția !
eram convins că totu-mi se eradicase …
timpul eratei constituționale era perimat,
ce să mai coși ?
atâția nici nu-și mai aduc aminte de tine,
atâția au interpretat greșit greșelile vieții mele …
cred că mai știți:
PĂRĂSIT LA PICIOARELE PODULUI !
acolo am dat un strigăt, pe care Dunărea nu l-a vrut decodificat și l-am lăsat așa,
apoi iar am încercat …
amintiri atât de vii au adus lacrimi de sânge …
chiar sânge din sângele meu m-a eviscerat,
nu mai eram în loc,
locul pustiit, dar nu pustiu,
am încercat din nou:
Chris !
dar forulele ei de calcul nu au dus înspre rezultatul meu,
c-a fost bine ori c-a fost rău tot timpul,
că mi s-a urât să-l tot pomenesc …
o amintire de când aveam patru ani, în ecuație cu cineva care atunci avea cinci ani, a eșuat lamentabil …
încercasem din nou, din nou m-am retras …
minciuna care mă alămuise a clacat … nu-i măsurasem picioarele !
dar o făcuseră alții ….
am mai vorbit de metrul etalon,
(mi-am adus aminte cum învățătorul Caracudă l-a lovit cu metrul etalon – și-l amintește cineva ?… pătrat, colorat în
fracțiuni neegale de roșu și de alb- până l-a rupt pe picioarele lui Nelu Maereanu-fotbalistul de mai târziu !… eram în clasa a opta și mă simțeam uluit în primul moment de groază pe care l-am trăit … eh !)
dar măsura e atât de omenească încât mi s-a făcut rușine să pomenesc, de la un timp, și despre tutankamonice …
Nilul e altceva …!
cu semnele lui DUMNEZEU nu e bine să te joci și dacă
americanul a văzut de pe Lună doar Marele Zid …
și un alt american s-a apucat și el să facă un alt Marele Zid,
numai că nu se mai duce nimeni pe Lună …
răstălmăcind,
Chris i-a adus din prezentul timpului o poză din care am dat o bucurie istoriei petrecute …era mama!
pomenind-o, timpul s-a convertit la timpul ACUM …
eram în bucurie,
dar bucuria era ea … Chris !
a gândit că ce este din legătura aceea pe care lutul o face
mai puternică decât legătura de sânge, nu doar mă mișcă,
mă mișună …
eram pentru o clipă năucit,
miroseam a Dunăre, miroseam a Matei Basarab …
dar clipa m-a trăit și-a fugit !
lăsându-mă să mă bucur,
cui să duc bucuria ?
ați ghicit:
Chris !
chiar, eu construiam Versul Albastru,
Chris încânta dintr-o rochie albastră …
Rochia Abastră vine acum de aură încercării din care
scot iz de adâncire a rădăcinii Botezătorului,
pe care am învățat să o feresc de secure …
da,
pomul meu nu mai e acum decât atât de bătrân …
dar umbra-i mi-e încă atât de tânără, încât din VISCOL
am dat atâta măreție versului,
căruia acum îi las Rochia Albastră din care să o salte zărilor … cum pe cine ?
Chris …
să se fie ea joncțiunea tuturor depărtărilor care m-au îndepărtat de ceea ce nu e nici măcar în ADN …
Lut !
și din lutu-mi adus de plăsmuirile facerii am înridicat azi Poem
să se cadă de Versul Albastru …
Dunărea va să știe !
n-am pus poză, e prea simplu,
se va desface de fiecare dată lutul
doar așa se va păstra Poemul:
Chris …!
dinspre Dumbrava Roșie,
—————————–
Marin BEȘCUCĂ
20 decembrie, 2018