UN RADICAL-ACID DINTR-O METAFORĂ
POTCOVITĂ DE UN DIFTONG
… chiar aiurea gândurile din plin de dimineață,
chiar aiurea …
se lăsaseră din mine unduiri anacronice secundei în care cineva se autoinvitase-n abur …
focul mârâia și,
destul de încins, nisipul împrăștia un aer aladin …
totul se părea fermecat !
încercam oroarea de a nu-mi conveni nimic,
cu toate astea,
cu toate astea …
Profesorul încă stă înghesuit de faptul clipei
și-mi e un dor nebun de prețiozitățile lui …
de partea cealaltă,
Domnul Trandafir știe cum să stea sub avatarurile brazdei,
de unde simte mirificul seminței,
totul curge Magister, dar încerc o stavilă din mine,
pentru mine !
fără să aduc atingere cuiva,
firul de praf mă știe
și recurge la imensitatea de albastru a nepătrunsului,
nepătrunsul mi-a încercat în câteva rânduri răbdările,
dar,
încercările mele sunt atât de meticulos artizanate că,
nicio arhitectură-n durabil nu-mi poate frânge gândul …
și gândul mă împarte cu lumi din celălat capăt al lumii noastre care mi se pare de cam prea multă vreme bătută de reconversia valutelor …
am ce am cu timpul meu !
nu mai avem orașe veci !
avem orașe sterpe, clonate atlantidian, iar acolo,
ocolind Țara de Foc, l-am găsit pe Andre …
i-am lăsat doar poleiul gândului
și m-am întors la bătrânul meu oraș,
atât de bătrân că Cetatea încă vorbește românește !
eu pare că vorbesc tot mai puțin
din moment ce atât de puțini vin să citească un radical acid dintr-o metaforă potcovită de un diftong …
ha-ha !
n-am mai fost la teatru de la Revoluție,
dar teatrul ei mi-a fost în ajuns pentru suta mea de kilograme pe care am împlinit-desplinit-o de ceva însemnări …
chirurgia plastică s-a oprit acolo, satul Acela,
al iubirii !
szebezenizat de polenizarea cu izul sângelui de câine …
ah tu, Ștefane !
câtă auroră ți-am însăilat peste Repede ce ne trece și ne și întrece, că mâine de după un mâine acătării ne vom scobi după un biftec și moleculele de fetească ni se vor părea meteoriții veniți să ne anunțe apocalipsa …
Andre ne spune ceva cu capătul ploilor peste urechile vechilor urbii înțesale de praful istoriei adormite …
eu iau spusa lui ca o cădere de rouă peste zorii despicați în albastrul limbii și acopăr stațiile de autobuz cu perdeaua din alcovul primei raze și cade ploaia încercată de foametea unei vocabule care tocmai și-a scrântit mandibula într-un compostor de tramvai …
și vai,
controlorul flutură amenda peste un butuc de yală uitat intempestiv de o viespe care-mi furase caimacul dimineții aburinde-n aură de femeie căreia-i citisem în zaț încă la prima oră a treziei,
în fine,
molfăi clipa care a dus ploaia din mezat și acopăr oala,
să nu mă pomenesc surprins de oarece neavenide …
silfidele amurgului poarta amprenta unui munte care mă tot chema din starea aceea în care vedeam luna cum îmi pregătește micul dejun …
da fusesem la doctor !
e firesc să mai încurci lucrurile Profesore, dar n-am uitat un moment bietul om în care-mi învârt Poemul, apoi din atâtea ipostaze de confuz,
am ales …
am ales !
anul-lumină l-a antamat Mărțișor,
iară cele cinci veșnicii sunt în lehuzie …
aștept rondoul, dar se pare că totul se raportează infinit,
așa că, Profesore …
timpul meu are portjarteul împăienjenit de timpul mortuar,
iar drumul cel presărat cu flori s-a-nchis,
pentru plombele de primăvară …
ieri era să cadă câte-un fulg,
dar totul se rezumă la început …
și n-anceput !
dar domnul leuștean mi-a cerut o locație nouă astfel că roșiile, castraveții, bobul, fasolea, mărarul pătrunjelul, dovleceii, gălbenelele, loboda, melisa, izma, trifoiroșul și pătlagina
au pus de-o spontană …
sigur mascații,
dar cartierul e-n forfota câinilor puși pe pirostrii
și m-am simțit împins în zidul din spatele casei
de un 112, cam stingher e drept,
dar nebun de legat
când veni vorba de întors ceasul din pendul,
unde se aciuase și un pânzangiu croit să-mi ucidă orice picior de insectă …
ieri m-am gândit la azi,
dar se pare că din când în când gândul mai cere răfuială unui dor,
iar doru-mi de tu mi-este tutankamonik
și-n tot ce se scrie pe FB,
sărutul s-a redus la pupic !
ufff …
ADUCEȚI CERURILE
… i-atât adânc …i-atât adânc … i-atât
și eu …
eu mi te-am iubesc
până ce miteamiubescul simt cum mă sfâșie,
pieptul se cade de prizonier
și sângele mă curge,
prin hanger …
dar e de-argint !
n-ai cum să mori !… miteamiubescul,
n-ai cum să mori …
un ș făr-de sedilă și cu-n fir de păr vâlvoi,
mă picură cu negrul din cerneală
și vai ce plâng,
vai ce plâng în gât de călimară …
că Luna și dădu cu seleniu de pământ !
săr creieri de telur încoace,-n colo
luceferii întind năvod !
leșină stelele,
ciopor după ciopor !
strigându-mă,
că sunt al lor …
se vin șoptiri din subt-mormânturi,
miteamiubescul le e drag
și-atât de cald resimt respirul vorbirilor ce se șoptesc,
atât de cald …
ahh !
transpir un șipot de sudoare
și ce năduf …
că cerul stă să se scoboare …
nu vă sfiiți să-mi spuneți, știu,
i-e dragă și lui!
dar să-și mai pună pofta-n cui …
de unde eu concesii peste ce iubesc !
IUBIREA-mi IUBIRE-mi mi-o plămădesc strivind
toate ipotenuzele prinse-n cerc vicios
și nu mint !
cândva mă curtase mulțimea cea vidă
și m-am izbit de bolta ce- se-învârtoșa,
de sub hlamidă …
arginții erau împrăștiați în câte 30,
alibabaul se cuibărea cu tot cu hoți,
un fulger se foia printre cuiburi de lăstun,
din mine hematiile scuipau cu fum
peste căpițele promise inorogilor,
din fân !
otrava se ieșea desculță din metaforă
și se-ascundea-n tăcerile din amforă …
ah !
tu, buza mea de jos visează-i ei buza de sus,
dați cu maiele voi mucenici
din subt pământ să-mi aduceți sărutul,
păzit de eunuci,
și unul de-a avea freamăt ori suspin,
coseți-i gura,
doar atât v-o spun …
SĂRUTUL numai eu urcat-am în Sublim,
aduceți cerurile,
toate 99 !
cei 7 pitici și ei coboare,
vreau Dumbrava Roșie-n rumoare …
iubită Mărțișor !
e cerul smirnă,
gol !
sub boltă un licurici măcar,
voi să m-afund în pofta cu care-mi întorc inima-mi pe dos,
voi sufletul să-mi ia de-acuma frica,
miteamiubescul s-a lepădat de capă, spadă,
doar câteva îmbrățișări aspiră să se rămână-n așternut,
iubită !
ne afle lumile-n iubit …
și când povestea ne va povesti
atâtea încercări,
opreliști,
și năstrușnicele ticăloase planuri
deie vileagului colportatorii,
gândurile depe-ne fiorii,
uf, și tu mi-ești deja pradă visării,
uuuf !!
DELIRUL E DESCULȚ
… plouă !
cerul e-n osmoză cu pământul,
ai zice că este o dimensiune de transluminic,
dar nu e !
sunt norii care au preluat supremația
pământul tace și înghite,
sughite !
nimic din ce s-a fost secătuit nu disperă,
pe undeva este un firesc aritmetic,
dar noi vedem după puteri …
uf-uf !
și m-a purces o durere de cap,
lugubrică !
delirul e desculț,
îl văd cum și-așteaptă un semn,
dă-ți petalele la o parte ploaie,
mă arde spinul !
eh … câte porcoisme suportă vocabula,
dar cine-astupe gura omului …
că doar d-aia-i dă să mănânce,
se iscă-atâtea necunoscute,
multele-n aiurea,
altele din neverosimil …
să se instituie reguli !
cere conștiința,
dar o simt depășită de situație,
apoi,
mă încearcă o mare problemă de conduită …
câteodată apelam la liberul arbitru,
dar acum simt atât de caducă apucătura …
NIHIL SINE DEO !
suspin,
la gândul că niciun gând
nu mi s-ar ieși în neascultare,
inima-mi își bodogone cursul,
sângele fierbe,
de parcă s-ar teme de sfârșitul lumii,
și eu mă tem !
el asta știe și din instinct primar,
nu-l poți scoate oricât ai încerca
și ce bine că nu poate trece prin conștiință,
la câte te-ar purta …
aplanez o cutezanță venită din poezia pielii
și nu-mi vreau răscoli așezarea de planuri
dintre etajele minții,
la mansardă am lăsat amintirile …
și ploaia se plouă !
toarnă cu găleata,
focul din inimă crește,
biblioteca sinapselor e-n inventar,
un axon a dibuit ce delir o purta pe Cleopatra,
în fine …
trec la delirul meu
și aștern o încercare fix pe centripeta răbdării,
orice s-ar spune,
prietenii nu sunt niciodată aceia …
Doamne,
azi am dat o rugăciune,
încă nu văd să se Lumine !
știu, e tot un delir,
dar eu nu-mi voi răstălmăci FACEREA,
totul curge !
CURRICULUM
… ehh, dar ce știți voi !
de mult-de mult am depășit cele 20000 de leghe prin Poem,
chiar am mai făcut câteva prospecțiuni la o adâncime de 4000de titluri,
dar asta nu se pune !
este o schimbare de macaz,
prin ODISEIC !
Poemul din o dată pe zi/2017 are și el variațiunile lui,
dar scena este în coliziune cu maidanul,
unde roua se-mparte cu polonicul …
de-mult-de-mult demultul meu așteaptă un semn,
dar Semnul are streptoccocus aureus
care,
intrat în coliziune cu pețiolul de țelină,
duce mintea-n constip circumvoluțional,
iar eu nu știu înot
și mă tem de apele pluviale …
am ascultat urltimul meteo,
special să acopăr urcarea comentatorului olimpian,
universul tăcerilor este unul agresiv,
s-a trebuit să reprim orice reconversie
dar izvorul tăcerilor mi-a aprins focurile nerăbdării,
oceanul care mă desparte de ultimul strat de elecroni
s-a lăsat înghițit de sufletul meu,
caută tu, de mă citești cumva, sub tangajul zorilor,
mi-ai găsi o fărâmă de zâmbet chiar dacă sticlindul primei raze
te-ar avertiza că-n glezna mea s-a cuibărit violența fierbintelui
care mi-a spart muțenia termometrului,
dar eu nu mă tem să mă scurg prin tăcerile tale,
iubită Mărțișor …
eh, da …
vânturi necunoscute m-au stors de amurg tocmai când mă încercau
sforțările unui meteorit de a aduce apocalipsa …
sigur ni s-a fost dat să ne pipăim doar printre gânduri,
sigur-sigur !
și Semnul nu mai vine !
nici George ?
dar mă cotrobăia prin intimitatea spațiului privat …
ca să vezi chestie, știu toți responsabilii,
dar tac !
vatra răbdării mi-e pustie,
din caer, firul mult mi-i mai subțire
din inimă,
un borangic îmi cere să-i dau în poveste drumul de mătăsuri,
eh, voi !
câte mătăsuri n-am adus, dar n-am găsit tarabă în bazar,
voiul mi-i ostenit !
și duc poveri ce nu m-au încocoșat,
dar m-au strivit !
și câte lupte, câte fugituri prin nopțile adunate
de 1000una, luate-n snop
din insomniile aproape vitregindu-mi viziunea,
în pineal au încolțit atâtea inepții,
ceva intempestiv mi le dăduse Mărțișor, să-i duc lui Floricel
și i le-am dus !
sălbatice, cum le-am și scris …
misterul m-a tot împins printre ruine de aștept
și insula mi-a împletit chiar ea,
din fir de mărțișor …
fierbinte !
cerul mă pălea cu vânt domol …
în boltă, doi luceferi mă certau
că n-am găsit contrar mătăsii un alt drum,
dar eu găsisem,
șoferului de tir !
n-aveam să știu c-avea doar spoiala lui Aladin
și-n fapt,
era din ceata lui Ali Baba …
uf !
Șeherezada s-a urcat acum chiar ea la volan,
dar nu mai e chemarea din imbold,
și strigătu-mi mi-i cam în surd,
FIE !
cândva îmi spusesei atâtea … îmi promisesei
de credeam că vântul am să-l îngenunchi …
timpul s-a sfâșiat felii-felii,
toate mâncate de stafii…
dar nodu-mi n-am tăiat !
râma mă târâie din pod în pod, că-n palmă …
semnele s-au țesut năvod,
dar mi te voi așterne-ntre uitări,
mă voi lupta cu clipa până-n nicăieri,
când strigătul Acela mă va striga, urma mă va purta cumva,
nici nu contează cum !
v-am lăsat vorba ce mi s-a dat s-o spun,
Amin !
uau,
ce mușcă emoția din mine de nu-mi văd ochii
și câteodată mă încearcă o poftă nebună de metaforă
încât fabrica, deși nu dă și picioaare, ai zice că totuși
este o uzină vie …
miteamiubescul mi s-a fost mai mult decât un moft al întâmplării,
mai mult decât o critică a rațiunii ludice,
iar faptul că s-a prins de altoi Poemului,
atestă o reală aplecare asupra focului ce mă scoate luminii …
nu mă-ntreba, Cinstite Cititorule chestiuni de bucătărie,
regula unu e să te știe DUMNEZEU,
apoi,
câtă frământare cu biblioteca visului,
cu armonia îngerului din răspântiile chemării …
și ce chemare am simțit, ah-da !
și stau cu tine la povesti să-ți spun toate cele,
să-ți spun cum trăirile din mine mă-ncearcă până-n pânzele albe
ale demiurgului,
că luceferii se tot miră cum bolta –mi știe respirul pe dinafară,
iar câteva ipoteze de lucru mă tot incită, mă tot incită,
nervul pineal știe și el cum stau prin vizionări, iar dacă
întrebările m-ar ocoli sigur mi-aș vrea sfârșitul apocalipsei
în care m-am circumscris, să-i știu forța devoratoare,
dar stai …
tot ce-ți spun e dintr-un suspin,
ceea ce întoarce cursul de schimb pe un zâmbet,
fie el și lipit prin corega …
dau fuga !
––––––––––––––-
Marin BEȘCUCĂ,
Dumbrava Roșie
Mai, 2018