Mă închei la ultimul nasture al cămășii de zi
trag adânc aer în piept și respir fiecare por de iluzie care a îmbrăcat praful
Îl simt în carierele de piatră din care scot suflet
la mezațul nisipului udat de pre mult deșert
Aud ciorile în jurul stârvului care doare prada
E noapte în bezna din sângele ce curge închegat la margine de suflet
Tristețea leșului stivuit în foamea lupilor
urlă păcatul de a stinge felinarul lunii
Unde e soarele?
De ce tac zorii?
Spre ce se îndreaptă tălpile goale ale clipelor amestecate în mocirla florilor de mărgăritar?
Încă o ceață reflecta morgane în iluzii optice de lumină
….
E frig
Vântul e buzunarul întors pe dosul trăirii
și adună în pântecul gol
bani pentru schimb în monede de furtună
Liniștea încheie și ea ultimul nasture al cămășii mele de zi.
—————————–
Mariana GRIGORE
9 aprilie 2019