nonsens
mi s-au izolat trăirile
în creier.
acolo au aer suficient să respire gânduri dezavuate,
să scurme ca râmele
prin carnea puhavă
a ruminației
dacă alunec un pas mai jos de treapta frunții,
întâlnesc în calea privirii oarbe,
scara cu lipsuri pe verticalitatea
liniilor oblice
( parcă se întretăiau când căutam punctul fără antiteză)
hiatul
a luat locul vorbirii,
iar cuvintele se îngrămădesc să tacă
asurzitor de vocal.
nu știu să ascult
sunetul fără muzică al plânsului de copil
și nu cunosc scrierea
unor hieroglife
pe geamul cu pete desuete
dar,
trebuie să mă obișnuiesc.
așa se întâmplă când
se amestecă nonsensul,
cu ceea ce credeam că este
Axiomă
***
Hei, viață!
te provoc la iubirea ce-mi deschide
rând pe rând
nasturii nopților cu luna plină.
bate-mi în sufletul eclipselor,
cu pumnul plin de stele
și aruncă-mi în absurda (ne)naștere ,
gândurile ce și-au plecat capul în pământ
te aștept de când m-am reîntors
în acel mine de care
și fugile s-au împiedicat,
și urmele s-au întins
pe albul lăptos al drumului fără umbre,
și demonii tăi și-au
ascuns iadurile printre raiuri
pierdute în prea multe nume
Hai, viață,
ciocnește cu mine un pahar
din iubirea ce soarbe însetată
a potirului desfătare!
,,In vino veritas” este doar
miza pe care o pun pe masa
clandestină a uitării de ieri.
nu te sfii!
să spargem paharele
de ultima distanță care ne desparte.
————————–
Mariana GRIGORE
București
Martie 2020