Antiteză…
Albul se deosebește de negru doar prin surâs
când cazi în abisul unui descântec fără nor
zămislești cetăți de refugiu pentru aripi
te înalți coborând pasul spre reflexii colorate în steble de iarbă
și sfidezi cotloanele cu miros de mucegai
cerul este doar mimul de la colțul surâsului
acoperind fața grimelor cu linii estetice de argint
ce debordează de nimicuri fericite
muza pleoapelor amurgită în tăcerea privirii
se ridică pe obeliscul irișilor
străfulgerați de transcendență
luminii
lăsată mărturie în pulsul sinonim cu viața
o fierbere egală cu definiția zorilor
desenează pe nimbul frunții
dansuri frenetice în umbre cu răsărit
ce tulbură fecund
plutirea mulată în acolade de zbor
mă ridic din căderea pământului
și îi tulbur imundul crăpăturilor
cu singura culoare pe care o mai suport
la ieșirea din beznă.
Revelație…
M-am retras într-o firidă de timp
așezată necuminte pe pleoapa
tăcerilor mute
simt inchiziția plângerii în surdina
simfonică a lunii și
Visez
în gândul meu nelumesc
tristețea incertitudinilor
caută
atingeri neînchipuite de stele
ce țin în palmă zorii unei aripi de ceară
amețesc de plăcere
când simt noaptea cum prinde de glezna absolutului
flori albe de clipe siderale
brațele unui nou început mă strâng în corsetul primăverii instinctuale
Tresar …
mă cutremur din toate fibrele
neorînduirii de sfere
în care pulsez imaterialitatea destinului
vortexul umbrelor mă aruncă în abisul unei invazii de vânt
doar ca să-mi dezgolească liniștea lăuntrică
în plinătatea formei de puritate
de dincolo de mine
am ațipit la un capăt de lume
sperând că inexorabila veghe
mă va trezi într-o ravenă
de lumină
cu gustul perfecțiunii pe buzele
imperfecțiunii în care m-am născut sens.
Ora trei…
Ești demonul care mi-a pus îngerii pe umăr
și numără penele căzute de pe cele o sută de ouă necuibite de lumină
te zbați încă între iaduri uscate ce sădesc trădarea
la ieșirea din tine în fractale adevăruri
Iuda a vândut raiul pe 30 de găuri bătute în metal corodat
și suspină la zidul plângerii cu grime biblice
iar tu te străduiești în zadaruri fără număr
să culegi ofrandele fecioarelor care mai cred în sacrificiu
Eu m-am strâns ghemotoc sub cochilia melcului pe care a călcat luna
iar adun în pumnul cu semn de cruci
închinarea minciunii la iubirea fără de lege
crescută din renașteri ce-ntorc geneza
cu spatele la cerc
Te văd cum te desfaci într-o nouă pânză de cuvinte
găurite la colțurile adevărului
și arunci năvodul cu păianjeni
peste victima butaforică o scenei
care îți confecționează aclamări la rol închis
Vei crede poate că regarde le ciel
este un îndemn la nemurirea negrului ce se visează zbor
dar, nu uita străine că golul
este doar prăpastia pe care îți dansează spatele ușii
hora întorsului în pașii orologiului de cenușă
Închide-ți aripile în vocea care te proclamă nălucă
—————————–
Mariana GRIGORE
18 martie 2019