Alb și umbre!
Cât îmi era de frica în prăvalul nopții!
Umbrele se adunau în petice rupte de zi
decolorate de lumea asta goală
cusută la repezeală cu o ghidropă
de care atârna un balon de săpun
Ca să trec nedeslușită printre găuri negre damnate de soare
la osânda veșnică a albului imaculat,
mi-am spălat gleznele arse de descântecul lunii
în lacrima unui deja vu ce mi se agățate de talpa visului
Urmele,
acoperite instantaneu cu timpul adunat între noi,
șovăiau într-o cumpănă de ape
la răscruci de clipe ce nu-și găseau motto-ul oțios al curgerii
Gândurile,
timide în sensuri de precizie cu colțuri abrupte
au refuzat tăcerea așternută pe umărul vântului
acoperind toamnele cu palma ta în desen de liniște
Rămân nemișcată în freamătul ce-mi fierbe fecund desprinderea de mine
Las să dospească fragedul moment
în care te încumeți să plămădești
din umbre alungite și incertitudini
conturul ce-mi împinge eliberarea
în Yin-ul Yang-ului tău.
O clipa de frumusețe sortită să rămână alb și umbre!
—————————–
Mariana GRIGORE
19 aprilie 2019