EXODUL POEȚILOR
„De poeți, doar moartea se teme,
că sunt nemuritori prin vreme.” (Maria Filipoiu)
„Un poet nu poate fi mai bun decât alt poet.
Un poet poate fi mai bun decât sine însuși sau mai slab decât sine
însuși.” (Nichita Stănescu)
Nimic nu poate compensa pierderea vieții, cum nimeni nu poate
disloca tezaurul din sufletul artistului.
Artiștii și ziditorii de monumente spirituale nu mor niciodată. Printre
artiștii care zidesc opere neperisabile se află și ziditorii materiei cenușii
în cărămizi de cuvinte, metamorfozate în metafore poetice. Poetul a fost
și va rămâne sufletul literaturii, întrucât în opera poetică rămâne o parte
importantă din sufletul mare și generos al creatorului de versuri.
Devastatoare a vestea care a venit ca un tunet din cerul întunecat al
veșniciei, în urmă cu un an, să anunțe prietenii poetei Mariana Gurza
despre strămutarea sufletului ei în lumea celor drepți. A lăsat în urmă ei
o citadelă spirituală în care și-au dus ofrandele zeci de condeieri, ca să se
înfrupte toți la aceeași masă, din „Logos și Agape“ – apă și hrană vie,
primind ca prin miracol – Veșnicia.
Fondatoarea revistei „Logos & Agape” în urmă cu 5 ani (2017), a
reușit să adune în ea, rod bogat de inspirație, zi de zi, ca într-un anotimp
perpetuu al rodniciei. Revista era suflet din sufletul ei și cea mai prețioasă
comoară spirituală, pe care ne-a lăsat-o nouă, ca pe o amintire vie, spre
adâncă prețuire și rememorare. Este amintirea vie a sute de articole
publicate de autorii pe care îi considera frați, fiind frați ai aceleiași mame
- creația literară. Toți îi plâng dispariția și lasă roua ochilor să ude ramul
de gând, spre rodire și neuitare.
Toți care au cunoscut-o, mulți prin intermediul pasiunii scrisului, i-au
simțit harul prin care pătrundea până în ungherele sufletului, unde își lăsa
rodnicia spirituală, blândețea și căldura sufletească.
Așa au rămas virtuțile dăruite fraților de cuvânt, pe tot parcursul anului
care s-a scurs de la plecarea în cetele condeierilor cu aripi de îngeri. Mare
este ceata condeierilor strămutați în lumea spiritelor, uciși de arma
inamicului invizibil – virusul „SARS-cov2”, din batalionul „COVID-19”,
care a decimat omenirea mai mult de doi ani, luând în „Convoiul Morți”,
zeci și sute de prieteni și rude, cărora le-a inundat sufletul cu lacrimi
amare.
Dumnezeu să le așeze sufletele în loc luminos, spre pace, odihnă și
veșnică pomenire, iar prietenii să-i păstreze perpetuu în memorie,
deoarece omul moare doar când este uitat de cei dragi.
Eu n-am uitat de nici unul, dar tare mă doare sufletul de prietena
Mariana Gurza. Eu nu te voi uita, cât îmi vei lumina amintirile cu făclia
sufletului tău!
Omul moare doar atunci când este uitat de cei dragi.
Dezvăluind lumea literară a scriitoarei Mariana Gurza, amintesc
debutul în anul 2008, cu „Destine umbrite” în proză, a scris mult și bine,
încă din tinerețe: eseuri, poeme, elogii pentru limbă, țară și neam, a cântat
dorul tristețea și iubirea.
Ce coincidență! Am debutat tot în 2008, cu „Tradiții creștine și
ritualuri populare românești” – poeme pe tema tradițiilor din „Jurnal
de adolescent”.
Cuprinsă de fiorul liric, poeta Mariana Gurza a surprins în poemele
sale, atât eternele paradoxuri ale iubirii și alte stări umane: tristetea, dorul,
pasiunea, iubirea de tară și neam, răzvrătirea, incertitudinea și nu în
ultimul rând – credința. A înființat în anul 2017 – revista creștină de
cultură, tradiții și atitudine civică „Logos și Ahape”, pe care a păstorit-o
până în ultimele zile ale vieții.
Pătrunsă de un puternic sentiment religios, scriitoarea și ziarista
Mariana Gurza închina scrierile sale lirice și eseistice, puterii divine,
patriei și întregii lumi, pe care le-a publicat în cărți și numeroase reviste
de artă și cultură. Despre creația scriitoarei Mariana Gurza au scris mulți
împătimiți de vraja condeiului, dar memorabile sunt esența și chintesența
din opera sa.
Eu nu te voi uita, ci îți voi păstra vie amintirea, la fel ca toți colegii din
„Colectivul redacțional – Logos & Agape” – revistă creștină de cultură,
tradiții și atitudine.
Compasiune și condoleanțe familiei de sânge și fraților-condeieri din
familia literară.
Nutresc speranța că prietena mea de cuvânt a ocolit moartea și a
înaintat pe calea nemuririi. Ea a rămas în sufletul prietenilor care i-au
îndrăgit sufletul luminos și frumos.
Drum luminos, poet al sufletelor noastre – Mariana Gurza!
Rămâi poeta sufletelor noastre.
Regrete eterne și timp luminos Împărăția lui Dumnezeu!
BALADĂ POEȚILOR
Scriitorii nu mor,
ci se afundă-n somn
pe un tărâm de dor,
la Zeu și Mare Domn.
Mai cade câte-o stea,
iar alta răsare,
ducând lumină-n ea,
pe-a ochilor zare.
De dor lăcrimează
Soarele în apus,
suflet luminează
în veșnicie dus.
Plâng îngerii-n cerul
funebru, înnorat,
privind mesagerul
de viață detașat.
Plâng prieteni și frați
în condeiul stingher,
la priveghi adunați,
când duh urcă spre cer.
Cu lacrimi amare
roagă pe Dumnezeu
ca să-i dea iertare
și pacea Lui, mereu.
Ca un Tată ceresc
îi luminează har
din destin pământesc,
pe al morții hotar.
Suspină și Luna
în raze de argint,
împletind cununa
pe astrul răsărit.
Speranța nu moare
în ploaia de tristeți,
ci în zori răsare
cu har în alți poeți.
Ei duc făclia-n gând
la comemorare
și rescriu, lăcrimând,
vers de neuitare.
Curcubeu brăzdează
zarea-nlăcrimată,
pe poeți așează
în Rai laolaltă.
*In memoria poeților uciși de pandemia COVID-19. Dumnezeu să-i
așeze la masa creatorilor!
POEȚII ÎN REGATUL MORȚII
(sonet omagial)
Se frânge viața-n fragile destine
Și după moarte nu e dimineață,
Doar veșnicia înghețând speranță,
Pe sculptori de vers ostatici îi ține.
Și-au frânt aripi în labirint cu ceață,
Căutând lumina zilei de mâine,
Ca spice roditoare pentru pâine,
Când i-a răpit o moarte hrăpăreață.
De lipsa lor, sărac e viitorul,
Iar amintirea e mai dureroasă
În stihurile ce-și plâng creatorul.
Dorul de ei pe suflet mă apasă
Până îl slobozește Fondatorul
De sorți, din colivia ce-i e casă. [27]
CUVINTELE – MUGURII GÂNDULUI
(sonet cuvântului)
Citește, frate, să te înțelepțești,
Orice simți că îți atrage privirea!
Neîncetat să îți cultivi menirea,
Cât o sămânță de creație ești.
Spre culme privește nemărginirea
Vieții, ce duce pe cărări îngerești,
Un ideal visat, în el să zidești
Altar de stih, ca să-ți sfințească firea!
De condei magic să te îndrăgostești,
Ca să te cunune Dumnezeirea
Cu muza artei în plaiuri românești.
Pe cununi de lauri a fi citirea,
Ca un pom din Eden să înmugurești
Și în rodul de gând să-ți lași jertfirea.
„AUTOPORTRET
Sunt ceea ce nu voi ști niciodată… O frunză verde rătăcită spre piscul tău
iubito c-un dor ce nu mă iartă. Sunt ceea ce nu voi şti niciodată… Clipă
minusculă în timp, zâmbet, lacrimă curată, sunt doar anotimp…”
„AM RĂMAS ÎN LUMINĂ
Doamne, ce multă lumină dai acestei lumi în agonie. Și însetatei de mine,
mi-ai dat să beau din apa vie… Când sângele a ţâşnit ca într-un plâns,
m-ai purtat spre lumi necunoscute, să o iubesc şi mai tare pe-a mea. În
ea m-am întors, alături cu Tine, deasupra cu cerul îseninat. Eu…
Ocolisem moartea…” (12 martie 2022)