Toamna ultimei iubiri
Geana întunericului tremură a nelinişte
puținele flori rămase se confundă cu pietrele
în tihna nopții
printre lacrimi de sfinți se preling răcori
ce îmbrățișează pământul
acorduri arămii plutesc prin aer
completând feeria naturii
luminile stelelor par tușe de curcubeu
pe un petec de singurătate
tălpile timpului aleargă prin fiecare anotimp
păstrează adevăratele comori
tatuiază flashuri de gânduri
dându-le înțelesuri magice cu vibrații pastelate
ca într-un delir fantomatic
nostalgia nopții
se strecoară în umbra unui vis
anemica lumină absoarbe ecoul uitării
zorii işi dezgolesc chipul
sărutând o toamnă a ultimei iubiri.
Zvâcnesc rădăcinile vieţii
nu de frig
datorită tăcerilor ce se rostogolesc
acoperându-mă cu un univers
ascuns de privitori
tremură aşternutul zorilor
liniştea urzeşte o nouă mască
indică seninul
dincolo de singurătatea lumii
nerostitele cuvinte zac precum fluturii în palmă
mă însoţesc până la margini de apus
nemurirea se ramifică a primăvară
fiecare gând ţese un nou poem
lumea devine raiul pe pământ
aştrii răsar pentru veșnicie
luminează tumultul existenţei
aerul parfumat de gutuie coaptă
suspendă tăcerile şi făgăduielile nespuse
ofrandă sfântă a sufletului
ce arde cu speranţa
că “iarna va muri mereu”
stelele şi luna se vor stinge
unde se va termina pământul.
Ulciorul s-a umplut
E-atât de tristă toamna,
Acum, când e pe ducă,
Când a pierdut şi poama
Şi totul se usucă.
E frântă-n jur lumina
Şi-ntunecate-s toate,
În suflet plânge vina
De-a asana, se poate,
Puterea, care-i oarbă,
Nu are ochi să vadă,
Se scarpină în barbă
‘ntrecându-se ‘n bravadă.
Promit. A câta oară?
Ce au promis mereu,
Primi-vor doar ocară,
Nu cred în…Dumnezeu.
N-au nerv și nu au crez,
Vorbesc mult, fură ş-atât.
Au figuri de “huhurez”,
Strânsă-i funia la… gât.
De ea, nu vor mai scapa,
Se văd flăcări vii pe cer,
Cu pelin s-or adăpa
Şi, roua din lăvicer.
Astă linişte ne-anunţă
De schimbări, v-a fi furtună,
Că e murmur de grăunţă,
Sus, pe cer, norii s-adună.
Plânge toamna, plâns încet
Şi oftează în suspin,
Plâng îngeri în Nazaret,
De al ţării noastre chin.
Plânge rădăcina-n lut
Pentru ţară și-i a ta,
Ulciorul s-a cam umplut,
În genunchi, nu vom mai sta.
———————————
Maria CĂLINESCU
Noiembrie 2019