În timpul fără ceas
Secundele îmi sapă timpul fără ceas,
Îmi lasă un răvaş pe unde de lumini,
Raze crude-mbracă visu-mi ce-a rămas,
În golul unei pagini roasă de rugini.
Umbra de-ntuneric dispare, cum n-ar fi,
Pete de culoare par stelele ce tac,
Născocitor de vorbe e gându-n plină zi
Adăpostire vrea, nu am ce să-i mai fac.
Înveşnicesc prezentu-n doruri încărcat,
Cu iz de liliac şi flori albe de soc,
Făclii de curcubeu, îngeri au aruncat,
Stropii de speranţă-s cernuţi, de limbi de foc.
Întregesc tabloul c-un buchet de vise,
Tatuat cu-arginţii din luna arzândă,
Pulsu-ncetinit ca-ntinderile ninse
Îmi răsfrânge-amurgu‘n inima flămândă.
Vantu-aduce norii curaţi, fără de ploi,
Miroase-a mere coapte, se disting iar zori,
Luna indecisă îşi scaldă chipu-n noi,
Ca dulcea himeră, lumea-i sub ninsori.
Sensuri scurse-n hău au semnul fericirii,
Surâsul nou născut, pulbere de vrere.
Ne’mblânzite aripi dăruie iubirii
Visul împlinit alung-orice durere.
———————————
Maria CĂLINESCU
9 decembrie, 2018