O liniște vie dezgheață cuvintele
Norii tatuează văzduhul
îl destramă în răcori pline de întuneric
agață de umerii pământului
voaluri cenușii
necuprinsul caută adăpostul sub aripi de plumb
vântul dă tonul unei sumbre balade
luna dezbrăcată de raze mângâie timid
fețele nevăzute ale lumii
la streașina timpului
cad petale albe într-un zbor ireal
ninge, ninge iar
îmbată sufletul cu aromele reci
vraja se așterne lent
pictează universul cu forme cristaline
îmbracă totul în felul ei îngeresc
clipele se opresc într-un ocean de tăcere
par o nălucire, par un mister
dulcele iz de visare
își caută izvorul în inima mea.
———————————
Maria CĂLINESCU
23 noiembrie, 2018