Nu mi-a rămas nimic iubire decât o ploaie și-o amintire,
o așteptare ce tresare la orice sunet sau mișcare.
Gânduri răsfrâng ciulinii tăcerii cântând sufletului balada plăcerii,
te miros de la distanță privindu-te de pe un ciob de astră.
Sunt mută pasăre măiastră, oarbă mă oglindesc în ceață,
pe retina acestei lumi pictez tabloul noastrei idili .
Umbra răvășește vântul ce scâncește printre versuri ,
răscolită amestec șoapte prin fluturi dragi să-ți zboare aproape.
Mângâi emblema cu dulci săruturi ce ne-mbătau buzele valuri
și mișcată din senin alerg nebună să te prind
Îmi mângâi și-alin suferința în amurg brodând iubirea,
pe un freamăt de izvor ți-arunc flori trecând din zbor.
Ivește-te sub arc de soare să mai facem o plimbare,
tu să te inunzi ușor în cerul meu plin cu ninsori.
Lasă-mi sonetul tău vesel să-mi fie coroană pe creștet,
să mă salte in sus și-n jos cu visul nostru cel frumos.
Să ne conturăm aprinși pe plaiul îmbrăcat cu tufiș,
ținând flacăra aprinsă înveliți pe aripi de frunze.
Ascult puțin încordată glasul tău încă o dată,
ce-mi recită versuri nescrise pe florile albe trimise.
Orice gând duce la tine,
Iubindu-te mai mult ca mine,
Din suflet dragoste îți dau,
De fericire pe flori lacrimile-mi stau .
——————————
Luminița BORCAEAS