Lilia MANOLE: Torc firul timpului în palme

Voi, cu cerul, să te pot compara-
Înaintea-mi, înfruntă greul zăpezii,
Mergi pe pămînt, ca un fulg, ce-o să ia
Durerea în mîini, firesc, să vibreze.

Topeşte-i rănile, pune- le – n palme,
De parcă altcineva se va naşte,
Şi roaga- te tare, cât crezi c- o sa toarne
Fulgii mărunţi – iubirea de moaşte…

Rosteşte- ţi in tihnă o ruga – ntre rugi,
Treptat, poţi să taci, topind aşteptarea,
Poate, e timpul sa fii printre fulgi-
Înger de om, de ce uiţi visarea?..

…A venit iarna, şi nu mai contează-
În palmele mele eu mă topesc…
Nu e un vis, dar atât cît durează
Această minune, mai pot să trăiesc.

să-adormi în tihnă și iubire,
să faci atât cât ai în suflet,
nu e -ndeajuns pentru o fire
de mamă, tată, frate -n cuget.

să te pretinzi destoinic vremii,
să-ți ții cu anii trupu-n vervă,
e prea puțin, că nu ești vierme,
și nici o parte din conservă.

acum, de câte ori se-aud
bilanțuri tragice, cu oameni,
mă tot gândesc, de ce e mut
pământul sfânt, din milioane

de morți, uitați, pierduți ușor,
fără de focuri ce-ard pe buze,
de ce al doilea zeu și trecător
respinge omul, ca să nu-l acuze?

aș vrea un pic de înțeles și eu,
acum, cine ai fi și-adormi cu mine,
că de tresari, nu-ți pare rău,
de fapte, ori de altfel gând, în fine.

în epoca săracelor confuzii,
când ne-nchinăm cu pumnii goi,
în noi, pustiuri se unesc intruse,
iar sufletul ar merge singur la război.

micimea forfotei dispare, uite,
și tu adormi, pătruns de sine,
dar nu e nimeni, ca să te înfrunte,
e dureros să te înfrunți pe tine.

amesteci firul meu, să tinzi-
a-l vedea clar, deși, în urma ta,
se-aud umile lacrimi, în oglinzi,
și a venit un timp -de-a regreta…