Limba -organ meditativ
În fața umbrei morții…
Să ne îngrijim
De cuvântul ei tăcut,
Când limbii nu poți
Să-i porunceşti
Să se dezlege.
Să ne cunoaştem duşmanii,
Pe cei care vorbesc întru noi,
În toiul unei agonii,
invocând dinamica
Insulei pustii
A deznădejdii.
Din amorțirea ‘acelor,
În cadranul silinței,
Limba -drept sinonim,
Alcătuieşte o superioritate,
Iar omul-
Ceasornic defectat,
Îşi astupă fața cu o încremenire.
Dinaintea soarelui
Se dezleagă şi limba,
Iar viabilă este
Prezumția timpului-
Nisip e omul acesta,
Nisip,
Aruncat ín brațele
Simplei minți,
Urmărindu-şi, infailibile,
Înțelesurile
Simplei hotărâri,
A părăsi cuibul, amuțind
Ín travaliul lingvistic
Al sufletului viu,
dar nedumerit,
Să-şi vizeze ființa-
Ce limbă fireascã
(Uitase,
Că ) nu îi aparținea aici
Pe pământ,
Iar
Timpul amuțind, în faptele sale,
A dat viață veşnică acestei
Limbi…
Să taci
Şi atunci când
Visezi naufragiul ochilor
În apa pustiului
tulbure ,
peste imposibilitatea
mersului prin apă,
Să taci…
———————————–
Lilia MANOLE
Chișinău, Republica Moldova
28 iunie 2019