OPRIȚI LACRIMILE…
Opriți lacrimile, că și ele au darul să zboare,
Precum se înalță păsări în albastrul infinit-
Nu le lăsați să-și facă cuib în ochi fără soare,
Ci dați-le drumul să zboare către cel mult iubit!
Strângeți lacrimile de pe fețele voastre amărâte,
Și ștergeți durerea cu cel mai deschis prosop,
Apoi brăzdați florile, ce ard în tivul cu zile strivite,
Și culegeți plăpândele lacrimi, din acest potop.
Mușcați de pe buzele voastre cu sânge iubirea,
Hrăniți-o cu pâinea sevelor dulci de părinte,
Și când se va sfârși din pupile suspinul, mărirea,
Să-i dați o lacrimă, numai, o lacrimă, dar… fără cuvinte.
Opriți și această unică lacrimă, să se -mplinească,
Strângându-vă într-un oțel sufletul vostru împovărat,
Și veți simți o vigoare lăuntrică, cu har, cerească
A celui ce lacrima voastră a iubit-o și lui i s-a dat…
Opriți lacrimile, că și ele au darul să zboare-
Să nu le-aruncați în imensul vostru tunel căzător,
Ci dați-le aripi, să treacă peste aceste limpezi hotare,
Că nimeni nu a murit, și omul cel drag e nepieritor…
———————————–
Lilia MANOLE
3 decembrie 2018
(Lilia Manole – Până mai sus de păsări, Ed. Fundaţiei Culturale Ion D. Sârbu, Colecţia Banchetul, 2018)