Deasupra porților angelice
La început te aruncam
în imensitatea vulturului,
să-i prinzi aripile întinse
în pârguirea razei de soare,
apoi te căutam
printre solstițiile acerbe
dintre cer și pământ,
să-ți aud binecuvântarea
flașnetară,
cântând perechi și iar
perechi de incantații,
precum le-ar fi auzit ,
cântându-le, însăși dorul…
Apoi am dispărut,
cu tot cu singura pierdere
dintre noi,
sub glasul, ce nu se mai îndură,
să-și cruțe muțenia.
Era țipătul ne-definit al păsărilor
de toamna, și bănuiesc,
ca cineva din noi, după mine,
cu tot acest țipăt iar a mai dispărut.
Să-și cânte singur ori singură,
într-un ecou, invers
bumerangului, iubirea…
Proporționala direct
cu aripile, dar ce aripi
doar iubirea le vede și le aude,
și le implanta în oase,
când bat deasupra
porților angelice…
*Binecuvântare flașnetară- care răspândește ceva
———————————–
Lilia MANOLE
Bălți, Republica Moldova
22 februarie 2019