în simfonii albastre
mă strânge noaptea și mi-e gura sare
un val de strigăte m-ajung
răsună depărtările-n deșertul de mătase
sunt valul nopții ce-n mine mă ascund.
mi-s buzele crăpate-n căutare
și nimicesc talazuri fără să le-ating,
strângând în dinți de-amurg și spume
o lacrimă prelinge ușor pe sânul stâng.
santalul-‘si varsă-n furii tot nectarul
și goliciunea-și umple cu-asfințiri
storcând din falii de lumini și arii
în simfonii albastre prinse în șiraguri.
gătite valuri și mândre se înalță
cât încă noaptea mă strânge-n agonii
zidind lunatici aștri împrejuru-mi
și simt strânsoarea unei noi iubiri.
–––––––––-
Lara GRAFT
14 iulie, 2018