Eveniment editorial „Picnicul Poeților”
Editura „Flying Islands Books”, Australia
Recenzie și prezentare de Jean Kent
Volumul „Scurte izbucniri de veșnicie” a lui Daniel Ioniță este o binevenită completare la impresionanta colecție de volume publicate de editura „Flying Island Books”. Volumul lui Daniel Ioniță se remarcă în mod special prin faptul că poemele sunt reprezentate în două limbi – Română și Engleză.
Limbajul fiecărui poet trebuie să-i fie caracteristic – memorabil pentru muzicalitatea idiosincratică. Pentru cei mai mulți dintre noi, aceasta se petrece natural în limba noastră nativă. Dar dacă ești dislocat din cultura și limba în care te-ai născut, cum vei găsi calea de a scrie care să fie instinctiv cea corectă, precum și de înțeles pentru cititorii stăini?
Deoarece Daniel Ioniță este stăpân în mod fluent asupra limbii engleze, aceasta nu prezintă o mare provocare, ceea ce este evident în „Scurte izbucniri de veșnicie”. Nu cunosc de loc limba română, așa că nu-mi pot decât imagina cum ar suna versiunile românești ale poemelor. Pentru urechea mea – ajutată un pic de siguranța dată de Google – există o diferență mare între prozodiile celor două limbi. Îmi închipui că în românește poemele au un efect visceral mai puternic decât în engleza noastră care sună mult mai netedă și moale față de limba română.
Important este că și versiunile poemelor în engleză sună foarte bine. Precum titlul, „Scurte izbucniri de veșnicie”, ele sunt adesea enigmatice și paradoxale. Ele posedă deasemenea o energie directă și deschisă, un fler pentru dramatism, și o dorință de a ne conecta cât și de a ne deconecta – de a ne amuza.
Primul poem ne predă „Instrucțiuni pentru citirea acestui volum”:
„Voi fi sau nu acasă, când vei reveni.
Supa e-n frigiderul gol, pune-o pe foc.
Un duh de ceapă, hrean, și niște păpădii,
Destul ca să te saturi, sau poate deloc.”
Imaginile poate că sunt atrăgătoare prin capriciozitate, dar volumul nu ne prezintă o poezie simplă care să-și descopere instantaneu semnificația. Este nevoie de un mod flexibil de a citi – de preferat (probabil) cu un simț al umorului și o dorință de a răspunde intuitiv atât șarmului cât și spiritului de contradicție inerent.
Precum povestitorul din „Lovindu-l pe Satana”, Daniel este un traducător. El poate că „se simte acasă oriunde” și „este străin peste tot”, dar el cunoaște contextele și importanța lor. De aceea poetul ne redă o descriere vie a locurilor, precum restaurantul cu „tavane cu boltă” și „coloane corintice”, precum și a aparenței fizice a acelui „tip ca lumea, înalt și bine făcut… îmbrăcat într-un costum făcut de designer”, care este probabil Satana. Povestitorul ne redă de asemenea o referință delicioasă la cultura Sydney-ului, unde „dacă cineva discută cu tine despre prețul locuințelor/ el ESTE Diavolul, sau trimis de Diavol//”.
Întoarcerile bruște între amenițare și adâncă anxietate se petrec pe tot parcursul volumului. Poemele lui Daniel Ioniță explodează pline de suprize – care surprize nu sunt mereu plăcute. În scenele în care viața, destinul, nu pot fi controlate decât foarte puțin, mânia este diversionată înspre satiră, rămânând „fără ajutor precum monedele moarte”.
O temă ce revine în volum – este lupta de reține un simțământ al identității eului. Re-imaginări supra-reale ale existenței ne oferă o alterntivă plină de vivacitate: a salva omenirea prin acțiunea de tundere a unui arici, prin a te așeza cu fundul pe acel arici… sau prin a asculta de sarcinile date de partid… (Partidul Comunist, desigur!). Când totul în jur este absurd, face sens ca să raspunzi cu un comportament – sau cu un rapoart poetic de comportament – care să fie și mai bizar.
Precum viața într-o țară cu regim totalitar, când este imposibil de a ști în cine să ai încredere, volumul „Scurte izbucniri de veșnicie” este plin de momente unde siguranța dispare. Există însă alte momente unde speranța pare posibilă – spre exemplu datorată unui „înger cu strop de rouă”, sau, în „mortalitate contra eternitate”, unde tortura se poate suporta prin retragerea „în ochiul furtunii… într-un fel de Sabat” care permite „minuscule momente/ drămuite cu atenție/ între scurte izbucniri de veșnicie//”.
Toate aceste poeme sunt tulburătoare și ne urmăresc. Sunt deasemenea o avertizare venită la timp ce libertatea de a trăi nu vine de la sine. Deși ultimul poem „Cenușa stelelor mele” se sfârșește cu versuile dulci-amărui „Ultimul job din CVul meu/ este acela de director de pompe funebre pentru propriile mele stele…//”, acest volum strălucește și refuză să fie forțat să tacă. Îi doresc numai bine acum, când își pornește preumblarea prin lume.
Din volum:
Instrucțiuni pentru citirea acestui volum
Voi fi sau nu acasă, când vei reveni.
Supa e-n frigiderul gol – pune-o pe foc.
Un duh de ceapă, hrean și niște păpădii –
poate-i destul ca să te saturi; sau de loc.
Iar tusea… n-ai ce să-i mai faci, dacă persistă:
și așteaptă-mă-n sufragerie, dacă mai există.
stai și citește cartea asta, dacă vrei,
mai ales paginile lipsă – ale lui, sau ale ei.
Identitate
Eu mă simt acasă oriunde, iubito
și sunt străin peste tot.
Sunt convins că vin de undeva, dar și de altundeva.
Această melodie, acest cântec sfâșietor
izvorăște din adâncul confuziei mele
din abisul totalei mele dezorientării.
Îmi rupe inima.
Îmi strivește creierul
ca pe un piure de cartofi de toate zielele.
Dar tu… poți să-mi smulgi capul!
Da, tu… iubito…
Te rog, te rog smulge-mi inima din piept!
Îți promit să nu te bântui după moarte, ca strigoii.
Eu n-am un loc al meu,un cămin, pe care să-l bântui.
Tu ai un loc, ai o casă –
de aceea tu nu m-ai înțeles niciodată!
Descăpățânează-mă repede, dintr-o singură mișcare,
ca un călău experimentat.
Ca o iubită – dacă mă iubești cu adevărat.
Coarne de vită, de la vreun bivol, poate,
zăcând peste câmpul ars –
un aer hoituit, care-ți gheruie nările,
biruie zarea și-ți țintuiește soarele în creștetul capului.
Cadavre dospite, colcăinde cu viață putrezindă
ce se descompune în tărâna crăpată,
ca ultima privire din ochii,
acum mați, hăcuiți de groază ca de o răzuire brutală
cu glaspapir pe pupile.
Dar poate că se va găsi totuși un înger
care să lupte cu Dumnezeu pentru tine
ca să te poarte apoi în zbor
pe țărmul râului vieții.
și să-l împuște în spate se Diavol
ca să te poarte apoi în zbor
pe țărmul râului vieții.
––––-
Jean KENT
LAUNCH of DANIEL IONITA’S SHORT BURSTS OF ETERNITY
„Poets’ Picnic”, Markwell, NSW, Australia
19 decembrie 2021
––––––
NOTĂ: Jean Kent este una din cele mai importante voci din peisajul poeziei contemporane australiane. Inclusă în numeroase antologii, inclusiv în cea mai importantă dintre cele publicate în ultimii douăzeci de ani – „Australian Contemporary Poetry” (Puncher & Wattmann 2016). Jean Kent a primit numeroase premii și distincții – precum Premiul Bibliotecii Naționale în 1988 și Premiul Național de Poezie în 1999.
***
Jean KENT
BOOK LAUNCH DANIEL IONITA’S “SHORT BURSTS OF ETERNITY”
at the publishing event “Poets’ Picnic”
organised by Flying Islands Books
19 December 2021
Markwell – New South Wales, Australia
Daniel Ionita’s “Short Bursts of Eternity” is another welcome addition to the always impressive volumes published by Flying Island Books. Daniel’s book is particularly noteworthy, as he has written the poems in both languages, Romanian and English.
Any poet’s language needs to be personally distinctive – memorable for its own idiosyncratic music. For most of us, this happens most naturally with our own native tongue. But if you are dislocated from the culture and language you were born into, how do you find a way to write that is instinctively right, as well as understandable to foreign readers?
As Daniel is very fluent in English, this is not a challenge that is especially obvious in “Short Bursts of Eternity”. I have no knowledge whatsoever of Romanian, so I can only imagine how the Romanian versions of the poems might sound. To my ear – with a little help from the reliably unreliable Google – there is a startling difference in the prosody of the two languages. I would guess that in Romanian the poems are even more powerful and viscerally affecting than they are in the smoother sounding English.
What matters, though, is that the English versions also work very well. Like the title, “Short Bursts of Eternity”, they are often enigmatic and paradoxical. But they also have a forthright energy and openness, a flair for drama and a desire to connect as well as to entertain.
The very first poem gives us ‘Instructions for reading this volume’:
“I will be home, or maybe not, when you arrive.
The soup is in the empty fridge, just warm it up.
A ghost of lettuce and a spectre of some buttercup,
there should be something, maybe nothing, to contrive.”
The imagery may be appealingly whimsical, but this is not going to be simple poetry which will make its meaning instantly clear. A flexible way of reading is required – preferably (perhaps?) with a sense of humour and a willingness to respond intuitively to both the charm and the inherent contrariness.
Like the narrator in ‘punching Satan’, Daniel is a translator. He may “feel at home in all places … “and be a “stranger everywhere”, but he knows about contexts and how important they are. He gives us colourful descriptions of places such as a restaurant with “vaulted ceilings” and “Corinthian columns”, as well as the physical appearance of the “nice looking guy, tall dark and handsome …” “in his designer suit”, who is probably Satan. He also gives us delicious references to Sydney culture, where “if anyone talks to you about Sydney house prices/ they ARE the devil, or sent by the Devil//”.
The sudden twists of menace and deep anxiety within this poem occur often throughout this book. Daniel’s poems pop with surprises – not always pleasant ones. Rage is diverted into satire in scenes of lives with little control of their own destiny, “as helpless as dead coins”.
The struggle to retain a sense of self – a dignified personal life in a hostile world – is a recurring theme. Surreal re-imaginings of existence offer an alternative vivacity: saving the world by shaving a hedgehog, sitting on a hedgehog… or obeying the instructions of the Communist party… When all the world is absurd, it makes sense to respond with behaviour – or poetic accounts of possible behaviour – which is even more bizarre.
Like life in a totalitarian country, where it is impossible to know who to trust, Short Bursts of Eternity is full of moments where all certainty slips away. There are, however, other moments when hope seems possible – for example thanks to a rescuing angel in ‘angel with dewdrops’ for instance – or, in ‘mortality vs eternity’, endurance of torture by retreat into a small space “in the eye of the storm” … a “Sabbath of sorts” which allows “miniscule moments/ where I am carefully divided / between short bursts of eternity//”.
These are haunting, disturbing poems. They are also a timely reminder that freedom to live is not to be taken for granted. Although the final poem ‘ashes of my stars’ ends with the bitter-sweet lines “The last job on my CV / Is that of a funeral director for my own stars”, this book shines with a refusal to be silenced. I wish it well as it goes out into the world.
From the volume…
Instructions for reading this volume:
I will be home, or maybe not when you arrive.
The soup is in the empty fridge; just warm it up.
A ghost of lettuce and a spectre of some buttercup,
there should be something, maybe nothing, to contrive.
Not much to do about that cough, should it persist,
and settle in the guest room, should it still exist.
watch some TV, there’s nothing on unless it is.
and read this book with missing pages – hers, or his.
Identity
I feel at home in all places, my love
and I am a stranger everywhere
I figure I must come from somewhere,
and also from somewhere else.
This tune, this heart-rending song
sprouts from deep within my confusion,
from the bottom of my bamboozlement.
It tears my heart. It pounds my brain
to a daily potato mash.
But you… you can rip my head right off!
Yes, you, my love…
Please, please rip my heart out!
I promise not to haunt you, like the undead.
I have no place to go to, no home haunt and torment
after my death.
You have a place of you own, you have a home –
that is why you never understood me!
Decapitate me swiftly, in one move,
like a competent executioner.
like a true lover – if you love me indeed.
Cattle horns, maybe of some buffalo,
laying on the burnt field,
a cadaveric miasma, clawing at your nostrils,
defeats the horizon and nails the sun
to the top of your head.
Leavened corpses, teeming with rotting life,
decomposing through the broken dirt
like the last gaze of the eyes,
now lustreless and pale, hacked by dread
as if by some brutal screeching of sandpaper
across the widened pupils.
But maybe, just maybe…
an angel might be found
to fight with God for you
to shoot the Devil in the back
and then carry you on His wings to the shores
of the river of life.
––––-
Jean KENT
LAUNCH of DANIEL IONITA’S SHORT BURSTS OF ETERNITY
„Poets’ Picnic”, Markwell, NSW, Australia
19 December 2021
–––––––
*Jean Kent is one of the most important voices in the landscape of Australian contemporary poetry. Included in the most important anthology of contemporary Australian poems published in the last twenty years – Puncher & Wattmann’s Australian Contemporary Poetry – Jean Kent has been the recipient of several poetry prizes and distinctions – among them the National Library Poetry Prize in 1988, and the National Poetry Prize in 1999.