CĂDEREA PE PĂMÂNT
Să zbor! Să zbor mi-a fost al meu destin!
N-am fost făcută doar să mă târăsc!
Aripi în loc de brațe din umerii mei țin…
Pot numai să iubesc, nicicând pot să urăsc!
Nu cred că sunt un înger, ci pasăre de dor!
O specie ciudată ce-a apărut din ploi,
Când vânturile-astrale au smuls-o de pe nor,
Și s-a trezit speriată-ntr-o baltă cu noroi…
Așa mi s-a părut, Pământul, dintr-o dată!
Mocirla-n care-adesea te murdărești pe drum…
Și m-a durut plecarea din lumea mea curată
Într-un viespar de oameni necunoscuți, acum.
Dar am simțit o mână prinzându-mi o aripă,
Săltându-mă din balta în care am căzut…
Și timpul meu astral s-a transformat în clipă,
Uitând eternitatea din care-am apărut…
Căci era ea, Iubirea… Când mâna mi-a întins,
Eu, pasărea de dor, mi-am regăsit menirea…
Și am simțit, deodată, săruturi care-au nins
Din cer în fulgi, pe suflet, redându-mi fericirea…
––––––––––––
Jane CRIȘAN
Seattle,WA,USA
Din vol.”Sarutul spinului”