După 1960 marxismul-cultural a devenit la modă în Occidentul decadent. A fost o invenție provenită din URSS pentru a îngenunchia rădăcinile tradiționale iudeo-creștine din Europa democrată. Liderii sovietici, imediat după ce au pierdut revoluțiile bolșevice locale din Germania, Ungaria sau Polonia din 1919/1920, și-au dat seama că nu pot implementa revoluția comunistă globală, doar cu forța armelor și teoria marxistă a direcției economice și materialiste sufocante asupra societății. Astfel la începutul anului 1921 liderii bolșevici s-au gândit serios că în Europa democrată trebuie introdus mai întâi o altă față a ideologiei: marxismul-cultural, adică schimbarea din temelii a structurii intelectuale occidentale în favoarea marxismului și, mai apoi, de implementat ”dictatura proletariatului” (azi a minorităților), adică, în realitate, puterea în mîinile unui grup de lideri politici și bancheri internaționali. Marxismul economic rezolvă lumea prin controlul statal al infrastructurii (al mijloacelor de producţie economică), marxismul cultural salvează lumea prin controlul statal al suprastructurii al mijloacelor de producţie culturală. Unul dintre corifeii marxismului cultural a fost fiul unor bancheri evrei Georgy Lukacs. În 1918, Lukacs a devenit ministrul culturii în Ungaria bolșevică terorizată de clujeanul Bela Kun. Bancherul ungur a înțeles că dacă unitatea familiei și moralitatea sexuală sunt erodate, societatea poate fi distrusă și implementat comunismul sovietic după chipul patologia al lui Karl Marx. Ideologul Lukacs a implementat o politică pe care a numit-o „terorism cultural”, care se concentra pe aceste două obiective. O mare parte a „terorismului cultural” avea ca scop să atace mintea copiilor prin lecturi care îi încurajau să batjocorească și să respingă morala creștină. În aceste lecturi le erau prezentate copiilor chestiuni sexuale explicite și erau învățați despre conduita sexuală promiscuă. Antonio Gramsci sau Herbert Marcuse au fost de la început corifeii marxismului-cultural, care s-a născut pe apelul la crimă prin ”lupta de clasă” a filosofiei lui Karl Marx. Totuși puțină lume știe că această corecție a marxismului clasic de vitrină a marxismului-cultural a fost o creație oficială a biroului politic al PCUS, finanțată de la Moscova, sub atenta îndrumare a poliției secrete NKVD. În 1929, teroriștii culturali s-au întâlnit la „Săptămâna studiului marxist în Frankfurt”, Germania. Aici, Lukacs a întâlnit un marxist tânăr și bogat, Felix Weil. Până la apariția lui Lukacs, teoria marxistă clasică se baza doar pe transformări economice care căutau să distrugă diferențele de clasă. Weil a fost însă entuziasmat de viziunea culturală asupra marxismului a lui Lukacs. Era o viziune sexuală de eliberare a societății prin pornografie afișată. Astfel că s-a decis să finanțeze o nouă instituție marxistă – Institutul pentru Cercetări Sociale, mai târziu cunoscută ca Școala de la Frankfurt. În 1930, „școala” și-a schimbat direcția sub conducerea noului director, Max Horkheimer. Echipa a început să amestece ideile lui Freud cu cele ale lui Marx și, astfel, a apărut marxismul-cultural. În marxismul clasic, clasa muncitoare era oprimată de clasele conducătoare, noua teorie susținea că toată societatea era oprimată psihologic de instituțiile civilizației occidentale, din care prima era familia. Școala de la Frankfurt concluziona că această teorie va avea nevoie de noi lideri pentru a grăbi schimbarea, întrucât muncitorimea nu părea capabilă să se revolte de bună-voie. ”Proletariatul” era pretextul pentru instaurarea dictaturii unui grup minuscul de politicieni comuniști, care îl înlocuiesc pe Dumnezeu, cu tiranul: Lenin, Stalin, Mao, Pol Pot etc. Deci societatea trebuie distrusă prin promovarea sexului, pentru ca omul să nu mai aibă repere morale. Marxism-culturalul este o idolatrie pentru interesul instaurării unei tiranii clasice.
Liderii URSS în frunte cu VI Lenin și IV Stalin au pus la cale o nouă proiecție marxistă: Școala de la Frankfurt. În 1923, Georgy Lukács şi Wilhelm Münzerberg au o întâlnire cu marxiştii sovietici la Institutul Marx- Engels din Moscova. La ordinul lui Lenin a participat primul şef al CEKA (precursoarea KGB-ului), Felix Dzerjinski. Acolo s-a decis de către intelectuali marxiști afiliați Partidului Comunist german, şi cu sprijinul indirect, dar substanțial, al URSS-ului, înfiinţarea Institutului de Studii Sociale marxiste în cadrul Universităţii din Frankfurt: viitoarea Şcoală de la Frankfurt.
Primul său director a fost Carl Grünberg, filosof marxist născut la Focșani în 1861, un terorist feroce. VI Lenin a fost mulțumit de înființarea noii oficine a NKVD pentru Occident. Noua școala a fost finanțată de KGB și Felix Dzerjinski a controlat personal mersul ideologic al școlii. Mai târziu, mergând pe linia lui Lukács, Institutul avea s-l conjuge pe Marx cu Freud, inventând freudo-marxismul. Determinismul economic a fost înlocuit cu cel cultural. Pentru propagandiștii sovietici din vestul Europei, singura lege universală devine hedonismul nelimitat la neo-marxiști, ce transformă omul într-un agregat fără memorie şi fără identitate, altul de la o clipă la alta. Idealul cultural-marxiștilor este ”mancurtul”, adică omul fără memorie subordonat corporației: statul sau multinaținala și supus docil serviciilor secrete (deep state). Cultural-marxismul este creația NKVD la cererea specială a lui VI Lenin și sub atenta supraveghere politică și financiară a celui mai criminal șef al serviciilor secrete sovietice Felix Dzerjinski. Școala de la Frankfurt a fost o oficină a NKVD și un instrument de propagandă al Moscovei sovietice. Cei care își iau repere și modele ideologii cultural-marxiștilor trebuie să știe că sunt doar personaje manipulate de propaganda comunistă, care urăște și acționează împotriva democrației, libertății, proprietății, memoriei și credinței. Școala de la Frankfurt nu este o școală filosofică, ci o oficină ideologică creată de serviciile secrete sovietice.
––––––––-
Ionuț ȚENE
Cluj-Napoca
30 aprilie 2019