Dragi aforiști,
am demarat un proiect foarte important. Este vorba de o Antologie a aforismului românesc contemporan, care va a fi publicată în limba franceză la editura Stellamaris din Brest, Franța. Adresa editurii: http://editionsstellamaris.
Traducerea aforismelor și a biografiilor va fi realizată de prof. univ. dr. Constantin Frosin, traducător distins cu numeroase premii naționale și internaționale pentru traducere (https://ro.wikipedia.org/
Antologia va fi disponibilă pe Amazon, dar și în câteva librării fizice și online din Franța.
Aforiștii care doresc să fie incluși în această antologie trebuie să îndeplinească una dintre următoarele condiții:
1. Să fie publicați într-una dintre antologiile importante ale aforismului românesc din ultimele decenii, în limba română sau în alte limbi de circulație.
2. Să fie premiați la unul dintre concursurile importante de aforisme, concursuri naționale sau internaționale.
Fiecare aforist va trimite pentru traducere 40 de aforisme în limba română și o biografie de maxim 20 de rânduri în care sunt menționate data și locul nașterii, apartenența la instituțiile literare importante, premiile importante, antologiile importante în care autorii apar etc. Biografiile vor fi scrise la persoana a treia. Aforismele și biografiile se trimit scrise corect, cu diacriticele noi, în fontul Times New Roman, 12, fără bold sau Italic.
Costul pe care fiecare aforist îl va suporta este de 300 de lei, iar în acest cost este inclus costul traducerii celor 40 de aforisme, costul traducerii biografiei, costul unui exemplar de hârtie al antologiei care va fi trimis din Franța la adresa fiecărui aforist, costul transportului.
Textele în limba română și taxele de participare vor fi trimise lui Ionuț Caragea, coordonator principal al acestei antologii. Adresa pentru expedierea textelor: ionut.caragea@gmail.com
Traducerea textelor nu va începe decât după achitarea taxei de 300 de lei.
Modalitățile de plată se vor comunica tuturor aforiștilor selecționați pentru antologie. Se vor face, cel mai probabil, prin transfer bancar sau prin Western Union.
Primii autori care au fost selecționați pentru antologie sunt: Dan Surducan, Alina Breje, Teodor Dume, Ionuț Caragea, Emil Dinga, George Stroia, Iosif Cristian, Mircea Oprea, Vasile Ghica, Nicolae Petrescu-Redi, Viorel Vintilă, Nicolae Mareș, Andrei Petruș.
Alți autori selecționați vor fi anunțați într-un viitor mesaj.
Termenul limită de plată a taxei de participare și termenul limită de trimitere a textelor: 14 decembrie 2018.
Antologia este preconizată să apară la jumătatea anului 2019.
Pentru alte întrebări: ionut.caragea@gmail.com
Toate cele bune,
Ionuț Caragea