Ascult toamna
Ascult toamna
Cum îmi șoptește-n taină,
Cuvinte fără număr
Și parcă simt o teamă,
Căci spre Calea Lactee
Drumu-i aglomerat
De dorul tău iubite
Ce plânge pe-nserat.
Cocoarele plecară
Cu tot cu ai mei ani
Lăsând în urmă visul
Și freamăt de castani.
Cu picuri reci natura
Copacii îi mângâie
Iar eu doresc doar luna
Frumoasă să îmi fie,
În nopțile tăcute,
Luminând feeric
A viselor minute.
Mă înfioară noaptea
Și-acesta ploaie deasă,
Căci mâine e departe
De fericirea noastră.
Tristeți de toamnă
Mă îngenunche astă toamnă tristă,
Cu mii de lacrimi strânse în batistă
Poposind grăbită sub nucul uscat,
Când amurgul scoate un ultim oftat.
Și cât doresc să te mai văd zâmbind
Lângă fereastra îngropată în lut,
Unde în glastră mușcatele -nfloreau
Și parcă tainic pe mine m-așteptau!
Nimic din toate astea nu mai sunt,
Doar vântul bate geamul prăfuit
Scoțând un scrâșnet infernal și sec,
Iar eu plângând spre amintiri mă plec.
Mă poți ierta acum la ceas de dor
Când gândul umblă parcă călător,
Dorind să te găsească așa ca altă dată,
Frumoasă, dulce surâzând la poartă?
E liniște doar vremea-și toarce firul
Iar printre crengi aud parcă suspinul
Unui copil plecat de mult în lume.
Eu sunt acela dar… fără de nume.
Din complezență
Indiferenți treceți prin viață
Tratând pe alții cu dispreț,
Fiind prezenți din complezență
Dar totuși sunteți prea absenți.
E falsitate în cuvinte
Când doar vreți lauri pentru voi
Trecând în grabă pe morminte
Semnând decrete și legi noi.
Nu înțelegeți că iubirea
Se naște din cuvântul, darnic
Crezând că însăși fericirea
E de a fi mereu slugarnic.
Un suflet stă la colț de stradă
Întinzînd mâna că ar vrea,
Doar vorba caldă de-alinare
Crezând în complezența ta.
Dar mergi privind în altă parte
Spunând doar simplu: ,, Un cerșetor.”
Fără să știi cât foc mai arde
În acel suflet iubitor.
Judeci în pripă orice faptă,
Fără a analiza concis
De ce e lumea-i prea săracă,
Când a ta e un paradis.
Nu poți înțelege soarta
Celor înfometați și triști
Negîndind, se-nvârte roata
Și totul poate fi doar, bis.
De complezență dăruiți
Un colț din locul vostru scump
Pentru acei care doresc,
Un simplu petec de pământ.
Lăsă-mi mie
Lăsă-mi mie astă toamnă
Și vinul din damigeană,
Să îl beau pe îndelete,
Când tu mă săruți cu sete.
Lăsă-mi mie ziua-ntreagă
S-o colind că-mi este dragă,
Lumea cu vorbe duioase
Și cu zâmbete frumoase,
Dăruite făr-a cere,
Bir pe clipa de plăcere
Și tu vin-o hai, cu mine,
Pe cărări de soare pline,
Pentru-a căuta sublimul
De ne îmbătă destinul,
Când bruma din cer va pune,
Cristale pe zări senine.
Lasă-mi râsul tău divin.
Uite, pun în pahar vin
Și rămâi, rămâi tăcut,
Lângă mine cât mai mult!
O pedeapsă
Am să-ți cer uium bădie,
Toată floarea de pe lunci
Când vei vrea în custodie,
Ale mele buze dulci.
Te hlizești punând pe seamă
Astă toamnă fermecată
Și bei vin din damigeană,
De la Rada de-altădată
Eu te-aștept așa într-o doară
Să te-abați pe înserat!
Dar se vede că ai treabă
Pe la vecina din sat.
Mămăliga-i aburindă
Și masa e pusă gata,
Numai cât să vii bădie
Pentru a-ți lua ,, răsplata,”
De-o ți-ajunge păn’ la iarnă
Când pe cale vă cădea,
O pleiadă de ninsoare
Cu fulgii de catifea.
O pedeapsă-ți va fi viața,
Singurel să te petreci,
Că se pare că iar fata,
Ți-arătat alte poteci.
Să nu vii, regret amarnic
Dar verdictul ți l-am dat
Când ți-am spus: – ,, Nu fii slugarnic
Cu mândruțele din sat.”
Acum rabdă pân’ la vară
Și atunci vom mai vedea,
Cât rămâne din iubire
Să te întorci la ușa mea.
Eu nu plec, vezi bine totul
Cât de trainic și frumos
E aici, dar tu fălosul,
Te-ai pierdut fără de rost.
———————————-
Ioana CONDURARU
Octombrie 2019