S-au stins macii
Pe lanuri s-au stins macii în tăcere,
Noi ne-am stins încet printre cuvinte,
Așteptând cuminți înc-o Înviere,
Acolo undeva printre morminte.
Și toamna calcă peste frunze triste,
Și noi pășim tăcuți peste adevăr,
Uitând să dăruim din lucruri sfinte,
Un ultim psalm când ne rugăm la cer.
S-au stins macii și plânge universul,
Că-n loc mai sângerează amintirea
Rămasă-n lut că s-a topit frumosul,
Din frunza care dăruia atunci iubirea.
Și noi încet ne-om stinge printre vise,
Strângând în cufăr tot ce am trăit,
Lăsând în urmă fericiri promise,
Pe care am uitat că le-am iubit.
———————————-
Ioana CONDURARU
17 septembrie 2019