Purtăm măști mereu Iisuse
Sub un zâmbet trist, formal,
Înșelăndu-ne cu vise
C-am fi oameni ideali.
Aruncăm cuvântul tandru,
Apoi revenim la fel,
Ne interesează banul
Și ce reprezintă el.
Admirăm frumosul vremii,
Dar puțin privim în jur
Să vedem iubirea lunii,
Când e cerul de azur.
Suntem orbii fericirii,
Nu lăsăm clipa să ningă
Cu rubinul izbăvirii
Nici în ultima secundă.
Purtăm măști, o, Doamne Sfănt
Nepăsarea este-n suflet,
Nevăzând cum omul blând
Duce crucea fără scâncet.
Te rog iartă-mă de poți
Blând Păstor din veșnicie,
Orbul sunt și stau la porți
Dând din sufletu-mi simbrie.
N-am râvnit la bogății,
Lacrima mi-a fost alint
Și Ìn nopțile târzii
În simțiri mi-am revenit.
Crud amarul mă apasă
Când privesc iubirea vremii,
Cum e crudă, vanitoasă
Rănind clipa ìnserării.
Cu sfială mă plec ție
Lăsând față la pământ,
Iartă-mi Doamne-a mea trufie
Și mă înalță în cuvânt.
———————————-
Ioana CONDURARU
11 martie 2019