Ioana CONDURARU: Între azi și ieri

În sala rece, mortuară,
Luminile pe rând se sting,
Iar fața galbenă de ceară,
Se asemăna c-un înger blând
Și printre lacrimi lung privește,
Copila contemplând ușor,
La tot ce-a fost dar nu mai este,
Că omu-i veșnic călător.
Între ieri și azi se pierde,
Îngenuchind fără să vrea,
Luând în palmă mâna rece,
Șoptind un psalm și ruga sa,
Este chemarea unui suflet
Ce caută răspunsul blând,
Dar cine să-i redea un zâmbet,
Când s-a sfârșit al vieții cânt?
,,- O Mamă dulce, unde oare,
Voi mai afla a ta iubire?
Prin ce ungher, prin ce cotloane,
Voi mai găsi a ta vorbire?
Privirea calmă, adorată,
De unde să o mai adun,
Când inima îndurerată,
Va rătăci pe-al vieții drum?
Îmi ești ființa cea mai scumpă,
Din întregul univers,
Dar te-ai închis într-o redută
Și eu rămân să te zidesc,
În lacrimi și-n cruda durere
Ce-mi sfâșie al meu destin,
Privind cum stai și în tăcere,
Te voi conduce pe-al tău drum.”