Am intentat proces iubirii
Fără drept de-a apela,
La clipa dulce-a fericirii,
Ce pretenții ar mai avea?
M-a mințit mereu că este
Mult mai frumos să te ador
Scriind pagini despre-o poveste,
Cu un sublim, gingaș amor.
Am așteptat o primăvară
Și încă-o vară la izvor,
Sperând trăirea ideală
Pentru un timp nemuritor.
Dar m-amăgit cu vorbe calde
Și cu poeme pe-nsearat.
A fost o șoaptă călătoare
Ce repede sa voalat.
Nu-i dau recurs oricât ar vrea.
De ce să îi mai dau o șansă
Când mi-a înșelat încrederea,
Mințind pasiv cu nonșalanță?
Privesc tăcută cum suspină,
Dar cât de mult ar încerca
Să aboleze a sa vină,
E judecată-n lipsa sa.
Aici la piept e onorariul,
Ce l-am plătit de-atâtea ori
Nu mai vreau contradictoriul,
La judecata de apoi.
———————————-
Ioana CONDURARU
Iulie 2019