Pentru a accede la viziune, Rimbaud, ca orice căutător de absolut, ştie că mai întâi trebuie să coboare la iad (descensus ad inferos). Poetul începe voluntar, deliberat, acest ,,experiment”, asumându-şi mari riscuri existenţiale. Produsul, literar, al acestei ,,descinderi” este ,,Un anotimp în infern” (Une Saison en Enfer), din care am citat deja (vezi Lecţia-1). Textul este precedat de o scurtă ,,introducere”: ,,Scumpe Satan, ţie, căruia îţi place la un scriitor absenţa facultăţilor descriptive sau instructive, îţi rup aceste câteva file din carnetul meu de damnat”! Să aruncăm o privire: ,,Piaza-rea a fost zeul meu. Am chemat urgiile…M-am lungit în noroi. Am jucat feste grozave nebuniei. M-am aflat în preajma morţii”. El descrie traseul său sfidător: ,,Hai! Drumul, povara, deşertul, urâtul şi mânia. Cui să mă ofer ? Cărui animal să mă închin ? Ce icoană să lovesc ? Ce inimi vei sfărâma ? În ce sânge să umblu” ? Aflăm şi alte detalii: ,,Pe drumuri, în nopţile de iarnă, fără adăpost, fără îmbrăcăminte, fără pâine, un glas îmi strânge inima: slăbiciune sau putere, priveşte, e puterea. Nu ştii unde mergi, nici pentru ce mergi, intră pretutindeni, răspunde la tot. Nu te vor ucide mai mult decât dacă ai fi un mort. Dimineaţa aveam privirea atât de sfârşită şi cumpătul atât de pierit, încât cei pe care i-am întâlnit nu m-au văzut”!
El continuă inspirat: ,,Prin oraşe, noroiul mi se părea deodată roşu şi negru, asemeni unei oglinzi când lampa umblă în camera vecină, ca o comoară într-o pădure. Vedeam o mare de flăcări şi fum în cer, iar la stânga şi la dreapta, toate bogăţiile vâlvoind ca un miliard de fulgere. Există, oare, alte vieţi ?! Văd că natura nu e decât un spectacol de bunătate! Adio himere, idealuri, erori! Cât despre fericirea întemeiată, domestică sau nu, nu, nu pot. Sunt prea risipit, prea firav. Eu, viaţa mea, nu are consistenţă, ea-şi ia zborul, pluteşte departe, deasupra lumii…Ah, copilăria, iarba, ploaia, lacul de pietre, clarul de lună, când clopotul bătea douăsprezece noaptea… Am toate talentele..Vreţi cântece negre? Dansuri de hurii ? Vreţi să dispar ? Să mă cufund în căutarea Inelului ?”
Alte fragmente au denumiri lipsite de orice echivoc, ,,Noapte de infern”, ,,Delire”, ,,Fecioara nebună”; iată alte pasaje relevante: ,,încercam să aflu pentru ce voia să evadeze din realitate. Nicicând un om n-avu asemenea dorinţă. Să aibă cumva taine spre a schimba viaţa ?! Erau zile în care toţi oamenii, frământându-se, i se păreau jucăriile unor delire groteşti, râdea înspăimântător, îndelung, de această orbire a lor”. Din cuprinsul acestor ,,Delire”, face parte şi ,,Alchimia verbului”, iată: ,,Visam cruciade, călătorii de descoperiri despre care nu se mai au veşti, republici fără istorii, războaie religioase înăbuşite, revoluţii de moravuri, strămutări de seminţii şi de continente, credeam în toate farmecele. Inventam culoarea vocalelor: A negru, E alb, I roşu, O albastru, U verde! Urmăream forma şi mişcarea fiecărei consoane, crezând că inventez uşor un verb poetic. Scriam tăceri, nopţi, notam inexprimabilul, fixam vertigii”.
——————————-
Ioan POPOIU
2 august, 2018