Unirea Basarabiei
În cursul lunii aprilie 1917, sub impactul evenimentelor, au avut loc mitinguri, întruniri, congrese în toată Rusia, în care se dezbăteau probleme social-politice curente. În Basarabia, la Chişinău şi Odesa, în capitalele unor judeţe, în reşedinţele unor zemstve, au avut loc înttruniri ale locuitorilor români în legătura cu organizarea viitoare a ţării lor. Intelectualii din Basarabia, grupaţi în corporaţii profesionale, se întrunesc spontan în adunări şi congrese pentru a dezbate problemele ce-i preocupă. La 6-7 aprilie/19-20 aprilie, a avut loc congresul general al cooperativelor săteşti, care a votat o moţiune în care se cerea autonomia administrativă, bisericescă, şcolară şi economică a Basarabiei şi convocarea unei adunări legislative a ţării.
Dar întrunirea semnificativă a acestei primăveri a fost marea adunare de la Odesa, din 18 aprilie/1 mai 1917, un miting ostăşesc de proporţii, aproximativ 10 000 de soldaţi, la care au luat parte şi studenţi, preoţi, profesori. Adunarea a fost prezidată de maiorul E. Cateli, vicepreşedinţi fiind P. Halippa şi I. Pelivan, din partea PNM, iar ca secretari au fost aleşi doi studenţi. Pe lângă soldaţi, veniţi de pe diferite fronturi, au luat parte un număr considerabil de studenţi, care obţinuseră cursuri de istorie şi literatură română la Universitatea din Odessa, intelectuali români din Basarabia, delegaţi ai Partidului Naţional Moldovenesc, refugiaţi din România. Cuvântările rostite şi moţiunea votată exprimau hotărârea participanţilor de a obţine autonomia politică a Basarabiei. Opiniile participanţilor la această adunare, în majoritate soldaţi, erau mai avansate, în special în chestiunea agrară, se cerea ca ,,tot pământul ţării (Basarabiei) să treacă fără plată în mâinile plugarilor muncitori cu braţele lor”. În privinţa autonomiei, s-a cerut ca Basarabia să fie ,,o ţară slobodă” şi să obţină ,,autonomia cea mai largă”, în şcoală şi biserică să fie folosită limba română, iar legile să fie elaborate de ,,Sfatul Ţării”.
Situaţia din rândul armatei ruse de pe front a înlesnit pătrunderea ideilor naţionale printre soldaţii români, iar militarii de la Odesa au iniţiat o vie propagandă în favoarea autonomiei. Ei cereau o ,,autonomie deplină pentru Basarabia”, ,,să fie convocat imediat Congresul pentru autodeterminarea naţională a românilor din Basarabia”, care să desemneze un ,,Consiliu naţional-teritorial autonom”. O nouă întrunire are loc în rândul oştirei române din Basarabia, iniţiatorul şi sufletul mişcării militare era maiorul E. Cately, iar centrul ei era Odesa. Aici, la 23 aprilie/5 mai 1917, a fost organizat un nou mare miting al militarilor români, la care au participat şi reprezentanţii PNM, P. Halippa şi I. Herţa, hotârându-se autonomia Basarabiei, cu armată, biserică, şcoală şi justiţie proprie. Pentru prima dată, s-a decis constituirea unor unităţi militare teritoriale, sub numele de cohortele moldoveneşti, ca unităţi distincte în armata rusă.
Respectivele unităţi, care urmăreau menţinerea ordinii publice, au luat fiinţă în mai 1917, cu acceptul comandamentului rus, cea dintâi unitate fiind Batalionul moldovenesc, din regimentul 40 infanterie, cu garnizoana la Odesa. A fost constituit, la 14 mai, Comitetul executiv moldovenesc al soldaţilor şi ofiţerilor, la Odesa, sub conducerea maiorului E. Cately, care îşi propunea trezirea spiritului naţional printre soldaţii români şi organizarea lor în unităţi moldoveneşti. Ulterior, Comitetul soldaţilor de pe frontul român, de la Iaşi, cerea generalului Şcerbacev să retragă unităţile ruse din Basarabia şi să crească numărul cohortelor moldoveneşti. Soldaţii de pe frontul român făceau un pas înainte, spre concretizarea aspiraţiilor politice şi naţionale.
Aceste întruniri şi consfătuiri au continuat în Basarabia, în cursul lunilor aprilie şi mai 1917. La 19-20 aprilie/2-3 mai, s-a întrunit la Chişinău, congresul preoţimii moldoveneşti, care cerea autonomia ţării, convocarea unei adunări naţionale şi alegerea unui mitropolit român în fruntea bisericii basarabene. La 20 mai, congresul studenţilor moldoveni, întruniţi sub conducerea lui Teofil Ioncu, s-a pronunţat pentru învăţământ în limba română şi introducerea alfabetului latin. La 21-23 mai, la Chişinău, primul congres al ţăranilor sublinia necesitatea unei largi reforme agrare în Basarabia. Congresul ,,dăscălimei basarabene” (Nistor), din 25-28 mai, hotăra înlocuirea grafiei chirilice cu cea latină, relua şi întărea ideile referitoare la o ,,largă autonomie teritorială a Basarabiei”, într-o Rusie democratică, învăţământ naţional în limba română. Poetul şi preotul Alexe Mateevici spunea în cuvântul său (cu referire la unii învăţători deznaţionalizaţi): ,,Da, suntem moldoveni, fii ai Vechii Moldove, dar facem parte din marele popor român, aşezat prin România (Vechiul Regat), Bucovina, Transilvania. Fraţii noştri (din aceste ţinuturi-n.n.)…îşi zic români, aşa trebuie să facem şi noi”.
Dar mişcarea naţională din Basarabia, care viza autonomia, părea să reprezinte o ,,primejdie pentru integritatea statului rus”, primele manifestări naţionale au aflat o mulţime de adversari, nu numai la centru, ci şi printre elementele locale. Aceşti adversari ai autonomiei Basarabiei figurau printre militarii şi funcţionarii ruşi din provincie, ziarele şi partidele ruseşti, încurajate pe diverse căi de guvernul rus. Aceste elemente răspândeau zvonuri false pentru a compromite mişcarea naţională, după cum se consemna în ,,Cuvânt Moldovenesc”, nr. 32, din 23 aprilie: ,,unii din răuvoitori zic că partidul moldovenesc ar avea de gând să obijduiască pe locuitorii de altă limbă a Basarabiei, ceea ce nu e adevărat, şi iarăşi zic alţii că, partidul fiind moldovenesc, nu e democratic, căci democraţia e internaţională…”.
Curentul ostil autonomiei a găsit aderenţi chiar printre moldoveni, iar ziarele ruse contestau faptul că românii ar fi majoritari în Basarabia. Moldovenii sunt acuzaţi de ,,separatism”: ,,mulţi ruşi, la cererea noastră ca Basarabia să fie ţară autonomă, răspund că noi facem politică de separatism, adecă să ne dezlipim de Rusia şi să trecem la România” (,,Cuvânt Moldovenesc”, nr. 44, din 3 iunie 1917), ceea ce ziarul dezminte, în conjunctura de atunci. Aceste dezminţiri au fost repetate la congresul învăţătorilor din mai 1917, iar la congresul ţăraniilor s-a recurs la încălcarea reprezentării proporţionale, la metode diversioniste, la acuzaţii nefondate. Astfel, pe aceeaşi chestiune, la congresul ţăranilor din judeţul Bălţi, din 18-20 iulie 1917, au avut loc ,,mari nelegiuiri ale provocatorilor şi duşmanilor neamului moldovenesc…, tălmăcindu-le acestora că autonomia înseamnă că Basarabia trebuie să treacă la România şi ţărănimea să facă boeresc”. Ziarul relatează că lucrurile au ajuns până acolo încât ţăranul Toader Cazacu cerea arestarea fiului său, soldatul Ion Cazacu, care era pentru autonomie (,,Cuvânt Moldovenesc”, nr. 55, din 11 iulie). La Bălţi, au fost arestaţi membri ai partidului naţional moldovenesc, pentru răspândirea programului partidului, mai mult, din cauza confuziei şi zvonurilor, congresul desfăşurat aici cerea ca ,,autonomie să nu fie” (ibidem). Sub influenţa aceleiaşi propagande toxice, diversioniste, satul Corjeva, din jud. Tighina, se pronunţa împotriva autonomiei şi a limbii naţionale în biserică şi în şcoală, ceea ce era o absurditate (,,Cuvânt Moldovenesc”, din 6 august 1917).
Dar lucrurile nu s-au oprit aici! Astfel, pentru a contrabalansa propaganda autonomistă şi naţională în Basarabia, guvernul rus a organizat un congres al ţărănimii, la Chişinău, între 21-23 mai 1917. Au participat înalţi reprezentanţi ai guvernului, dar au fost convocaţi delegaţi ai ţăranilor din judeţele unde moldovenii nu erau majoritari, din judeţul Ismail 150, din jud. Cetatea Albă 150, iar din jud. Lăpuşna, curat moldovenesc, doar 45, astel încât ruşii, bulgarii şi germanii, care sunt minoritari, au avut mai mulţi delegaţi decât moldovenii, majoritari în ţara lor, Basarabia. Congresul se deschidea într-o atmosferă tensionată (încărcată), delegaţii minoritari au adoptat o atitudine provocatoare, susţinând făţiş centralismul rusesc, în opoziţie cu moldovenii, adepţi ai autonomiei provinciei. Abia după ce reprezentanţii guvernului au dat asigurări că moldovenii se vor bucura de autonomie, ţăranii români, care se separaseră, revin în congres. A fost dezbătută chestiunea agrară, în spiritul unei largi reforme, iar în moţiunea congresului era prevăzută şi autonomia naţională (,,Cuvânt Moldovenesc”, nr. 42, din 28 mai 1917).
După revoluţie, exista tendinţa de organizare a armatei pe baze naţionale, iar programul PNM prevedea ca ,,moldovenii să nu fie duşi la oaste afară din Basarabia”, iar instrucţia să se facă în limba moldovenească. După exemplul altor popoare din imperiu, soldaţii români, originari din Basarabia, de pe front şi din interiorul Rusiei, se organizează, în iulie, în comitete (soviete) ale ,,deputaţilor de ofiţeri şi soldaţi moldoveni”, la Odesa, Ecaterinoslav, Tighina, Bolgrad, Sevastopol, Cherson, Iaşi, pe frontul românesc. Spre sfârşitul lui iulie 1917, la Chişinău, se înfiinţează un Comitet central al ,,deputaţilor de soldaţi şi ofiţeri moldoveni”, alcătuit din delegaţi ai comitetelor amintite. Organizarea acestor comitete (sfaturi) marchează începutul constituirii de unităţi militare naţionale moldoveneşti. Aceste comitete militare fac o propagandă intensă inclusiv pentru autonomia Basarabiei, pentru alegerea de deputaţi moldoveni în Constituanta rusă, la care urma să ia parte şi soldaţii. În această privinţă, o activitate deosebită a depus Comitetul de la Odesa, unde era concentrat un mare număr de moldoveni, dar şi comitetele de pe frontul românesc, unde avocatul Simeon Murafa organiza întruniri ale soldaţilor din diviziile de vânători .
La întrunirea soldaţilor şi ofiţerilor moldoveni din Odesa, din 19 mai 1917, se alege un Comitet executiv şi se cere ca din rândurile soldaţilor moldoveni ,,să se alcătuiască roţi (companii) distincte, sub comanda ofiţerilor şi subofiţerilor moldoveni”. Aceeaşi cerere este adresată şi de ,,Comitetul soldaţilor şi ofiţerilor moldoveni” din garnizoana Tighina şi de alte comitete, iar comandamentul rus a fost nevoit să accepte formarea de companii moldoveneşti. În acest mod se constituie mai multe companii la Odesa, patru la Chişinău, un ,,batalion de moarte” la Tighina şi o ,,baterie de artilerie pe front”, iar Comitetul ţărănesc din Chişinău cerea, la 27 iunie, înfiinţarea unui regiment moldovenesc. Aceste unităţi militare erau destinate frontului, dar s-au constituit şi unităţi naţionale pentru asigurarea ordinii interne, după rebeliunea marinarilor de la Kronstadt, din 4 iulie 1917, organizată de bolşevici şi înăbuşită de guvern, când anarhia începe să ia proporţii în Rusia. În aceste împrejurări, în condiţiile în care ucrainenii, polonezii ş.a. se organizează în formaţii militare naţionale, organizaţiile moldoveneşti intervin pe lângă comandamentul rus de pe frontul românesc, pentru înfiinţarea de ,,cete mobile de miliţionari” sau ,,cohorte moldoveneşti”, în Basarabia. Această solicitare este aprobată şi se constituie 15 cohorte, care aveau drept misiune ,,paza siguranţei personale şi publice, lupta cu dezertorii şi marodeurii (instigatorii la dezordini)”.
Alcătuite din câte 100 de oameni, ,,cohortele moldoveneşti” erau puse sub comanda unui inspector, A. Crihan, ales de către Comitetul executiv al militarilor din Odesa şi trimis în Basarabia, pentru ,,apărarea intereselor democraţiei revoluţionare moldoveneşti”. Aceste acţiuni (manifestaţii) ale soldaţilor moldoveni, ca şi cele ale organizaţiilor naţionale, duceau la întărirea conştiinţei naţionale în Basarabia, iar procesul deşteptării naţionale se accentua tot mai mult. Nu era vorba, subliniază Şt. Ciobanu, de o ideologie naţională deja constituită, clară, ci de formule simple, accesibile, unele preluate, în cursul revoluţiei, idei şi elemente concrete privitoare la unitatea şi ideea comunităţii de neam şi destin cu românii de peste Prut. Miile de soldaţi moldoveni de pe frontul românesc, cu toată propaganda ţaristă antiromânească, fac cunoştinţă cu viaţa românilor şi nu puteau să nu se simtă mai aproape de fraţii lor, decât de ruşi. Această idee naţională, nelimpezită încă în faza iniţială, începe să se manifeste în diferite ocazii.
—————————————–
Prof. Ioan POPOIU
22 iulie 2019