Războiul pentru întregirea neamului (1916-1919)
Dar negocierile începute au fost întrerupte brusc, deoarece, la 17 iulie 1919, pe neaşteptate, armata ungară a atacat trupele române, pretextul atacului fiind refuzul românilor de a se retrage de pe Tisa. Armata ungară concentrase forţe puternice ce însumau 8 divizii şi două brigăzi, în total 100 batalioane, 10 escadroane, 70 baterii de artilerie, 800 de mitraliere şi 9 trenuri blindate. Aceste forţe au fost împărţite în trei grupuri, iar planul de campanie prevedea trecerea simultană a Tisei, respingerea trupelor române şi ocuparea liniei Satu Mare-Carei-Oradea-Arad. Ofensiva maghiară era prevăzută pentru 20 iulie 1919, ora 3 dimineaţa. Armata română era la curent cu pregătirea ofensivei maghiare. Marele cartier român a trimis întăriri, încât armata de operaţii de pe Tisa cuprindea acum 8 divizii de infanterie şi două de cavalerie, care însumau 92 batalioane de infanterie, 58 escadroane de cavalerie şi 80 baterii de artilerie, în total, 90 000 oameni .
Lupta a început printr-un bombardament formidabil de artilerie, executat de unguri, în cursul nopţii, cu toate tunurile din dotare asupra malului stâng al Tisei, iar la 20 iulie, ora 3, ofensiva ungară a fost declanşată pe tot frontul. Ofensiva maghiară de pe Tisa viza trei puncte cheie: la nord, în zona Tokay, la centru, în zona Szolnok, şi la sud în zona Csongrad, dar atacul principal era concentrat în partea centrală a frontului. În seara de 20 iulie, generalul Mărdărescu a transmis trupelor Ordinul de operaţii nr. 17, unde era prezentat detaliat planul de apărare, în scopul opririi ofensivei ungare. După trei zile de lupte intense, în seara de 23 iulie, trupele ungare înaintaseră în sectorul central al frontului pe un teritoriu de 80 km lăţime şi 60 km adâncime dincoace de Tisa. Ungurii se considerau deja victorioşi. Dar comandamentul român controla situaţia, iar generalul C. Prezan, şeful Marelui cartier general român, creierul armatei, era pe teatrul de operaţii. Cei doi mari generali, Prezan şi Mărdărescu, urmăreau cu atenţie operaţiile şi, speculând greşelile inamicului, pregăteau metodic contraofensiva. La 24 iulie 1919, dimineaţa, armata română de pe Tisa a declanşat contraofensiva, prin trimiterea în luptă a grupului de manevră, format din trei divizii, aflat sub comanda generalului Tr. Moşoiu, astfel încât trupele ungare erau prinse într-un cerc de fier şi nimicite metodic. După şapte zile de lupte crâncene, armata română a reuşit să respingă trupele ungare ce forţaseră râul şi să le arunce peste Tisa., după cum se consemna în Comunicatul M.C.G. român din 27 iulie 1919. Bătălia de pe Tisa (20-26 iulie 1919), a doua după cea din Apuseni (16-18 aprilie), este una din marile lupte ale războiului de întregire, după cele din vara anului 1917.
Ultima bătălie-Ocuparea Budapestei. Marele Cartier General român a emis Ordinul de operaţii nr. 85, din 26 iulie 1919, prin care cerea ca inamicul să fie urmărit ,,până la completa lui distrugere”. În acest scop, au fost puse la dispoziţie încă două divizii, 2 şi 7 infanterie. Armata română a continuat înaintarea, la 29 iulie, generalul Mărdărescu a decis trecerea Tisei şi începerea marşului spre Budapesta, pentru a preveni concentrarea trupelor ungare şi declanşarea unui nou atac al acestora. Pe frontul Tisei, comandamentul român a adus noi trupe, încă trei divizii, armata de operaţii dispunând acum de 119 batalioane, 60 de escadroane şi 99 baterii de artilerie, cu 392 guri de foc. Operaţiile de trecere a râului n-au putut începe imediat, trupele ungare, în retragerea lor, au distrus toate podurile de pe Tisa. Mai mult, aceste forţe au început un violent foc de artilerie şi mitraliere asupra malului stâng, pentru a împiedica trecerea râului. Trupele române au răspuns, în zilele de 27-29 iulie, o vie activitate de artilerie se înregistrează de-a lungul Tisei. Trecerea Tisei urma să aibă loc, în noaptea de 29-30 iulie, în sectorul aflat la 20-30 km nord de Szolnok. Pentru executarea acţiunii principale de trecere a Tisei, trupele române au fost organizate în trei grupuri: grupul Holban, format din două divizii de vânători, grupul Moşoiu, alcătuit din două divizii de infanterie, şi grupul Demetrescu, format dintr-o divizie de cavalerie şi o brigadă de roşiori.
În noaptea de 29-30 iulie 1919, la ora 3, înainte de răsăritul soarelui, 18 baterii de artilerie bombardează violent malul drept al râului, controlat de unguri, în dreptul satului Tiszabo, apoi generalul Holban dă ordinul de trecere a Tisei, de către trupele Divizia 2 vânători. Pe malul râului se află regele Ferdinand şi regina Maria, care privesc, ,,cu ochii umezi de emoţie” (Kiriţescu), alături de primul ministru Brătianu, venit special de la Paris, trecerea coloanelor militare române pe podul de peste Tisa. Până în seara de 30 iulie, toate trupele române pregătite pentru ofensiva asupra Budapestei, cinci divizii de infanterie şi una de cavalerie, se aflau pe malul drept al Tisei. Trupele române au început marşul asupra Budapestei, urmărind forţele ungare aflate între Tisa şi Dunăre, înaintând nestânjenite în Pusta maghiară, ,,imens bărăgan, lipsit cu totul de obstacole naturale, în care privirea se pierde în nemărginit” (Kirit.). În timp ce trupele ungare încep o retragere generală spre Budapesta, fiind urmărite fără cruţare, la 1 august, trupele române au înfrânt, prin lupte îndârjite, grosul forţelor inamice şi au ocupat Szolnok şi Rekas. Înfrânţi, încercuiţi, complet demoralizaţi, ungurii trimit parlamentari pentru capitulare, în timp ce unităţi de infanterie şi artilerie încep deja să se predea românilor. Pusta maghiară e împânzită de trupe române, care urmăresc trupele ungare, risipite, pradă agoniei. La 3 august, trei divizii ungare, încercuite în triunghiul Czegled-Abony-Nagykoros, au depus armele şi au capitulat, urmate de alte trei divizii, la Csongrad şi la Miskolcz. Practic, în această zi, armata ungară a încetat să mai existe! În mâinile românilor au căzut 1235 ofiţeri, 40 000 soldaţi (restul s-au împrăştiat pe la casele lor), 348 tunuri, 332 mitraliere, 52 000 puşti, 87 de aeroplane şi o cantitate enormă de material de război şi muniţii. Trupele române au suferit, la rândul lor, pierderi: 39 ofiţeri şi 1730 soldaţi morţi, 81 ofiţeri şi 3125 soldaţi răniţi, 3 ofiţeri şi 1579 soldaţi dispăruţi, în total, 123 ofiţeri şi 6434 soldaţi.
Prin dezastrul suferit de armata ungară în pustă, drumul spre Budapesta, unde, după fuga lui Bela Kun, se instalase un nou guvern social-democrat, era deschis armatei române, la 3 august, avangarda se afla la porţile capitalei, iar la 4 august 1919, trei escadroane din Brigada 4 roşiori, sub comanda generalului Gh. Rusescu, intrau în Budapesta. La ora 18, trupele Diviziei 1 vânători intrau în Budapesta, pe marele bulevard Andrassy trec coloanele trupelor române, iar generalul Mărdărescu primeşte defilarea trupelor sale. Războiul pentru întregirea neamului românesc, început în august 1916, se încheia victorios, în august 1919, de la Turtucaia la Budapesta, de la înfrângere la victorie, România încheia războiul printr-un triumf.
După ocuparea Budapestei, armata română a continuat înaintarea pe teritoriul Ungariei, pentru a neutraliza grupurile înarmate izolate, apoi a ocupat oraşele Gyor şi Vesprem. A fost lăsat liber colţul de ţară din sud-vestul ţării, în regiunea lacului Balaton, unde începea să se formeze, sub conducerea amiralului Horthy, armata naţională ungară. Guvernul român a desemnat drept înalt comisar al său în capitala ungară pe fostul ministru Const. Diamandy. La 7 august 1919, Consiliul Suprem informa guvernul român că, fără autorizaţia Conferinţei de Pace, nu avea dreptul să încheie niciun armistiţiu cu inamicul învins (1918, IV, doc. 673). După victoria pe câmpul de luptă, comandamentul român a impus guvernului ungar încheierea unui armistiţiu, care prevedea predarea întregului material de război, a jumătate din materialul feroviar, utilajul agricol ş.a. Dar Consiliul suprem aliat nu a aprobat impunerea unui armistiţiu separat Ungariei şi nici prevederile acestuia privitoare la rechiziţii. La 16 octombrie 1919, guvernul român anunţa printr-o notă Consiliul Suprem că îşi va retrage trupele din Ungaria, în înţelegere cu Aliaţii. La 11 noiembrie 1918, generalul Mărdărescu şi înaltul comisar Diamandy anunţau populaţia, într-o proclamaţe, că armata română se retrage din Budapesta şi Ungaria. După câteva luni de ocupaţie militară, la 16 noiembrie 1919, autorităţile militare române au predat Budapesta Comisiei aliate, iar trupele române au evacuat oraşul în linişte şi ordine. La 22 noiembrie, ultimele trupe au fost trecute dincoace de Tisa, iar între 14 februarie şi 28 martie 1920, Ungaria a fost evacuată în întregime.
—————————————–
Prof. Ioan POPOIU
8 iulie 2019