Cât de-amari sunt ochii lor!
Lupi flămânzi ne încolțesc, sclavi de cruci pe la icoane
Strâng în lanțuri care mint și ard aripi de egretă,
Neavând nimic ce-i sfânt doar orgolii drept blazoane,
Prăbușind cu aroganță, peste noi, ziduri de cretă.
Plăsmuiri de ignoranți, cad pe frunți ce mai gândesc,
Făurindu-ne din drame, vieți ce-s scoase la negoț
Și ne dau cu mâna dreaptă, dar cu stânga ne lovesc,
Riduri se-adâncesc pe buze, din promisiuni de hoț.
Ne vând traista de pe băt, în minciuni de visuri nude,
Cu iluzii prinse-n salbe, hoți de cai ce hohotesc,
Prin pădurile străbune, tropotind pe frunze ude,
Plânsu-n patru zări se-aude, inocenți când pângăresc.
Ochi de diavoli și de beznă doar cu vorbe ne-amăgesc…
N-or putea nicicând să fiarbă, puritatea din tristeți.
Muguri în lumina oarbă ce-n morminte se tocmesc,
Orologii adormite, se trezesc de injusteți!
Neputința încă naște răzvrătiți ce-n voluptate,
Pulsul lor mai tare bate, stricând tihna zeilor,
Dezrobindu-se de soartă, doar nebunii cer dreptate…
Peste colțul alb de cer, cât de-amari sunt ochii lor!
—————————-
Gia STANCULET
20 mai 2019