Ai zidit în noi tăcere, împletind doar zile sumbre…
Mi-ai pătruns adânc în carne, lanț de dor ce îmi aține,
Încolțind cu palma stângă, răni pe mugurii de floare,
Braț de sălcii prea înalte, plânsul meu abia îl ține
Când pe tine nu te doare zarea stinsă de culoare.
Înserare, clipe goale și iluzii parcă-s fum,
Mă cuprinde întristarea, când te pierzi în efemer,
Peste pleoape-mi cade toamna, pustiind același drum,
În orgolii-mi arzi copacii, cu priviri de temnicer.
Ochi de năluciri pe fugă și de păsări cu alt glas,
Secundarul de pe ceas îmi destramă-n spini minute,
Prin tranșeele de gând te ascunzi încă un pas,
Lași tristeți cu iz de moarte, prin imperii de redute.
Îmi apasă chipul tău ce-mi alunecă din umbre,
Mă împotrivesc de beznă, gust prea păgubit de sare,
Ai zidit în noi tăcere, împletind doar zile sumbre,
Anonim închizi iubirea în morminte de uitare.
—————————-
Gia STANCULET
23 mai 2019