Poemul „Dor de acasă” este dedicat Centenarului Marii Uniri. Este compus din patru parți bine definite, dar legate intre ele. Patru poezii care fac un tot unitar. Așa le-am simțit… așa le-am conceput pe parcursul a 33 de ani. În 1985, aici în Australia, am descoperit într-un Almanah Literar (românesc desigur!) o poezie care m-a fascinat. Titlul acesteia era „Transilvania”, scrisă de poetul Nicolae Dan Fruntelată. Aceasta a fost esența poeziei mele cu același nume… Am împrumutat prima strofă și am făcut-o motto la „Transilvania” mea!
(George Roca, Sydney, Australia, 14 iulie 2018)
TRANSILVANIA
Moto:
“Scoate cerbii din păduri
din poveste – sania
dă-mă dorului o zi
până-n Transilvania…
(Nicolae Dan Fruntelată)
Am deschis acum o carte
În limba mea strămoşească
Să dau grijile deoparte,
Fruntea să mi-o descreţească.
Întâlnesc o poezie
Care farmecă bizar…
Totul ce acolo scrie
Îmi pare familiar!
Stihuri vechi de altădată
Despre Transilvania,
Când poetul din poveste
Se plimba cu sania.
Mi-e dor de munți cu zăpadă,
De o vale, de un deal,
De măicuţa mea iubită,
De o vorbă din Ardeal.
O lacrimă-mi se prelinge
Din colţul ochiului stâng,
Nostalgia mă învinge
Şi tăcut încep să plâng.
Simt în pieptu-mi un fior
Şi bătăi de zeci ciocane,
Fiindcă inimii i-e dor…
Dor plaiuri transilvane!
*
Pe pământuri australe,
M-a cuprins aşa-ntr-o doară,
Dor de gliile natale
Ce călcam odinioară!
ROMÂNIA
Sau pe gânduri la fereastră
Şi privesc spre zarea albastră
Printre florile din glastră
Şi le spun că-mi este dor
De Ţara Străbunilor.
Ochii mi se umezesc
Când acolo mă gândesc…
Ţara mea indepartată
Ce-aș vrea s-o mai văd odata!
Flori mici de „Nu mă uita”
Parcă murmură ceva…
Despre plaiuri, despre munţi
Despre moşii mei cărunţi
Despre icoane cu sfinţi
Şi de dragii mei părinţii
Care-şi dorm somnul de veci
În mormintele lor reci!
*
Mi-e dor de-o fată cu ie
De un nai, de-o „Ciocârlie”
De Zamfir, de Porumbescu,
De Creangă, de Eminescu,
De Brâncuși-ul din Hobița
De-o horă, de „Perinița”
De faimoșii calușari
De-o crâșmă din Ferentari
De-un chiolhan cu lăutari
Și de-o sticlă de Cotnari!
NOSTALGIE
Reverie printre glastre
Privind spre zările-albastre
Ca un pui de bogdaproste
Care cântă a dragoste.
Gângurit de guguştiuc
Mă-ndeamnă să mă duc…
Să mă duc ori unde, aiurea,
Să mă iubesc cu pădurea,
Să văd o turmă de oi
Păscând iarbă în zăvoi
Şi un munte cu tichie
De zăpadă argintie
Să ascult frunza cum creşte
Şi o vorbă-n româneşte…
ARDEAL
M-am născut acol’ departe
Într-o urbe din Ardeal
Şi-am să mor printre străini
Pe-al Pacificului mal.
Dorul mă macină-ncet
Şi-mi aduc cu drag aminte
De strada copilăriei
Şi de-o vorbă de părinte.
Am lăsat acolo totul
Cu durere şi regret
Şi-acum simt că amintirea
Se şterge încet-încet!
Inima îmi plânge tare
După sfânta Românie
Nu mai cânt ca altădată
Nu mai recit poezie.
Aş vrea să mă-torc acasă
Să găsesc ce am pierdut,
Dulcea mea copilărie
Şi… s-o iau de la-nceput.
Ştiu că asta nu se poate
Mă învinge depărtarea
Şi puterile mă lasă
Căci se stinge lumânarea.
*
Dacă o fi să mor aici
Pe-al Pacificului mal
Sufletul meu să se-ntoarcă
Tot acolo în Ardeal…
——————-
George ROCA
14 iulie 2018