Motto:
Iubite prieten, ai decis
– silit de nemiloasa boală –
să părăsești această lume
cu-alesu-ți spirit cât o școală.
De-aceea zic că-ntr-o revistă
a omeniei necurmată,
vei fi ce-ai fost întreaga viață:
Un om cu inima curată!
Pe poetul și omul de cultură Aurel Pop (22 noiembrie 1949 – 18 octombrie 2020) l-am cunoscut cu ani și ani în urmă, prin intermediul lui Ion Burnar, un alt mult prea devreme dispărut de pe aceste meleaguri și din spiritualitatea românească. Tot atunci am aflat că Aurel este maramureșean get-beget prin naștere și sătmărean de elită prin „adopție”, adică ceea ce numele îmi sugerase din capul locului.
Iar relația dintre noi, grație formidabilului sincronism al firilor noastre (ne respectam cu afecțiune și ne stimulam în discuții, totdeauna rodnice și civilizate, până la aprige dispute pe diverse teme culturale și extraculturale), nu a fost una rece sau politicos-bățoasă, ci s-a concretizat în lungi convorbiri telefonice (l-am sunat inclusiv în săptămâna decesului său, despre care am fost înștiințat de… internet), dar mai ales prin includerea mea printre colaboratorii revistelor înființate și conduse de acest minunat om – la început „Citadela”, apoi „Mărturii culturale”.
Sigur că da, știam de la neprețuitul meu prieten că are o afecțiune pulmonară (în ultimul timp, la telefon se poticnea din pricina unei tuse îndărătnice și seci), însă tot el – cu admirabilă încredere în Creator, în forțele proprii (strunite de un psihic puternic) și în priceperea medicilor – îmi spunea că se simte mult mai bine după externare, cu toate că, din cauza pandemiei, fusese purtat pe drumuri mai multe zile și că n-ar mai risca să solicite o nouă spitalizare, chiar în varianta înrăutățirii stării sale de sănătate, asta deoarece simțise pe propria piele, bașca cele văzute și auzite în desele peregrinări prin stabilimentele sistemului de (ne)sănătate publică, cât de rău este privită de către politruci și – pe baza ordinelor/dispozițiilor date de ăștia – de personalul sanitar, tagma tot mai numeroasă a cetățenilor care nu au șansa (sic!) globalisto-demonocratică de-a fi infectați cu Covid-19.
Pe urmă, printr-o firească legătură logică, mi-a spus următoarele: „Să nu-ți închipui că numai învățământul sau sănătatea sunt politizate și că noi, oamenii de cultură, am scăpat de acest blestem după Decembriadă. Să-ți dau un exemplu elocvent în acest sens. La invitația unor instituții de resort, care – se subînțelege – au suportat toate cheltuielile cu deplasarea, șederea și conferențierea despre cultura română populară și cea școlită, am efectuat mai multe vizite în diverse țări europene și aproape pretutindeni în Statele Unite. Ei bine, cine crezi că, de regulă, mă întâmpina și mă supraveghea/ spiona din partea ambasadelor sau consulatelor noastre? Ofițerii de securitate, ce acuma sunt porecliți sereiști. Îmi aduc aminte că, luat cândva în primire de o femeie, am îndrăznit s-o întreb ce grad are. S-a uitat lung la mine, însă n-a binevoit nici să răspundă la întrebare și nici să spună că n-ar face parte din această tenebroasă instituție…”.
Iar eu, prietene Aurel, îmi reamintesc cu lux de amănunte ultima noastră întâlnire de-acu vreo 7-8 ani. M-am dus la Satu Mare ca să întâmpin o cunoștință (M.S.) ce venise din Australia (pentru rude și pentru mine), te-am sunat, ai venit de îndată cu reconfortanta ta căldură sufletească, am pălăvrăgit mai multe ore și, la urmă, considerându-te gazdă, nu ne-ai îngăduit să contribuim și noi cu ceva la plata consumației.
Dumnezeu să te odihnească și să te răsplătească după marea Lui milă și după multa ta bunătate!
–––––––––
George PETROVAI
Sighetu Marmației
31 octombrie 2020