Galina MARTEA: COLUMNA 2000 – publicație dedicată împlinirii a 590 de ani de la nașterea celebrului voievod român, Vlad al III-lea Țepeș (Dracula)

Publicație-eveniment pentru națiunea română. Cu ocazia împlinirii a 590 de ani de la nașterea celebrului voievod român, Vlad al III-lea Țepeș (Dracula), Zilei Sfântului Andrei (apostolul ocrotitor al românilor) și a Zilei naționale a României, recent a apărut de sub tipar ediția specială a Revistei de Cultură Istorică COLUMNA 2000, editată de Universitatea „Ioan Slavici” din Timișoara, serie nouă, nr.81-82-83-84 (ianuarie-decembrie), 2020, anul XXI, pagini 382. Un eveniment de mare însemnătate pentru societatea română, pentru cultura română, pentru tot ceea ce numim existență umană. Aspecte firești nespus de importante pentru om și societate – corelația fiind foarte bine închegată de legile naturii înconjurătoare, uzanță existențială care dezvoltă și amplifică în mod creator viața propriu-zisă.

Pentru punerea în lumină a acestei publicații de valoare au contribuit distinșii oameni de știință și de cultură din sfera învățământului universitar și academic, și nu numai: Tiberiu Ciobanu (fondator, director, redactor șef, doctor în științe istorice, conf.univ., prorector al Universității „Ioan Slavici” Timișoara, responsabil de proiect), Dumitru Mnerie (redactor-sef adjunct, dr., prof.univ., președintele Consiliului Academic al Universității „Ioan Slavici”), Otilia Breban (redactor-sef adjunct, prof.), precum și redactorii Ana Caia, Ion Jurca Rovina, Florin-Ionuț Filip, Mariana Gurza, Alina Șușoi, Veronica Balaj, Marius Stoitevici, Daniela Eremi, Doina Dragan și mulți alții. Este cazul de menționat, Consiliul Științific al revistei este onorat de prezența renumitului academician și om de știință Ioan-Aurel Pop (acad., prof. univ., dr., Președinte al Academiei Române, Rector al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca), dar și de alte personalități notorii din lumea academică română precum Ioan Hațegan (dr., cercetător ştiinţific la Institutul de Studii Banatice „Titu Maiorescu” al Academiei Române, Preşedinte al Societăţii Culturale „Banatul” din Timişoara), Ionel Popescu (prof., dr.) etc. Revista de cultură istorică Columna 2000 apare sub egida Mitropoliei Banatului, Centrului de Studii Transilvane al Academiei Române, Institutului de Studii Banatice „Titu Maiorescu” al Academiei Române, Fundația pentru Cultură și Învățământ „Ioan Slavici” din Timișoara, Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Societății de Științe Istorice din România – Filiala Timiș „ Mihai Pârvulescu”, Televiziunii „Europa Nova” Timișoara, Inspectoratului Școlar Județean Timiș, Sindicatului Independent al Învățământului Preuniversitar Timiș-Federația „Spiru Haret”, cât și cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Timiș. Deci, COLUMNA 2000 a fost promovată și  valorificată de către intelectualitatea română și a instituțiilor publice interesate, care prin aportul lor au completat în mod distinct patrimoniul cultural românesc.

COLUMNA 2000 îşi însumează cuprinsul cu studii din domeniul istoriei și istoriografiei, cu articole științifice şi eseuri despre diverse genuri din arta istoriei, culturii și literaturii românești, cronici de omagiu pentru marii intelectuali români, precum și despre multe alte aspecte de actualitate ce sunt prezente în viața poporului român de-a lungul timpului, – autorii acestor lucrări fiind oamenii din sfera științei și învățământului, scriitorii români de notorietate din țară și din afara ei. Drept urmare, revista în cauză este o lucrare oportună și de o importanță extraordinară pentru societatea română, scopul principal al acestei ediții este de a relata realitatea trăită în țara românească de la începuturi și până în prezent și, nemijlocit, de a elucida conținutul obiectiv prin intermediul căruia se profilează personalitatea și identitatea poporului român din diverse perioade istorice.

La secțiunea Editorial, pagina 3, facem cunoștință cu o descriere foarte interesantă despre „Unitatea națională a românilor”, scrisă de profesorul universitar, dr.Dumitru Mnerie. Acest studiu de proporții abordează aspecte ce țin de cultura, limba și graiul românesc, despre civilizația și valorile spirituale românești care s-au produs în timp în cadrul țării, – totul reflectând unitatea de neam care este și pilonul esențial în existența națiunii române.

Ulterior, la secțiunea „Omagiu”, pagina 8, ne regăsim în fața unui eseu în memoria mentorului Aurel Turcuș (savant, poet, prozator, etnograf, jurnalist, istoric, prof.univ., membru al USR, etc.), „În memoriam Aurel Turcuș. La opt ani de la trecerea la cele veșnice”, scris de Col. (r.) Constantin C.Gomboș. În aceeași secțiune „Omagiu” sunt prezente cronicile: – „În memoriam Emil Șain. La opt ani de la trecerea la cele veșnice”, scrisă de profesorul Otilia Breban, pagina 9; – „In memoriam Mihai Pârvulescu.  La doi ani de la trecerea la cele veșnice”, scrisă de profesorul, dr. Dumitru Tomoni, pagina 12; – „În memoriam Doina Benea. La un an de la trecerea la cele veșnice”, scrisă de conferențiarul universitar, dr. Valy Ceia, pagina 13; – „În memoriam Nicolae Danciu Petniceanu”, scrisă de profesorul  universitar, dr. Dumitru Mnerie, pagina 17; – „În honorem Titus Slavici. La două decenii de la înființarea Universității „Ioan Slavici” Timișoara. Arc peste timp: de la Ioan Slavici la Titus Slavici”, scrisă de conferențiarul universitar, dr. Tiberiu Ciobanu, pagina 19; – „Cu dragoste și prețuire profesorului Tiberiu Ciobanu – un reper al culturii și educației timișorene – la împlinirea vârstei de 60 de ani”, de prof.univ., dr. Dumitru Mnerie, pagina 20; – „În honorem Ioan-Aurel Pop 65. O strălucită carieră științifică în slujba profesiunii de credință: Adevărul istoric”, de conf.univ., dr. Tiberiu Ciobanu, pagina 21; – cât și multe alte omagii dedicate distinșilor profesori și oameni de știință precum Dumitru Mnerie la împlinirea vârstei de 65 ani, părinte dr. Ionel Popescu, Ioan David, colonelului dr. Constantin C.Gomboș la împlinirea vârstei de 80 de ani.

La secțiunea „Pagini de istorie” sunt prezente articole științifice de mare importanță pentru neamul românesc. Printre acestea se regăsesc demersurile despre „Rețelele politice de la Roma și conflictul cu dacii”, de doctorul în științe filologice Laurențiu Nistorescu; „Despre Istoria cuvintelor: când apar menționați românii în izvoarele scrise externe”, de acad., prof.univ., dr. Ioan-Aurel Pop; „Voievodatul românesc din banat și cucerirea sa de către maghiari”, de prof., dr. Sorin Gabriel Ionescu; „Mari biruințe ale oștilor române asupra turcilor otomani: Bătălia de la Rovine”, de prof.univ., dr. Tiberiu Ciobanu; „Rolul lui Filippo Scolari în cadrul luptei antiotomane”, de Ioan Hațegan și Alexandru Kósa; „Aniversare 590. Personalitatea, faptele și imaginea lui Vlad Țepeș reflectate în istoriografia și literatura românească și universală, precum și în artele plastice autohtone și străine”, de Tiberiu Ciobanu; „Garnizoana otomană a Timișoarei în 1590-1591”, de Ioan Hațegan;  „Despre Mihai Viteazul și familia sa la împlinirea a 420 de ani de la înfăptuirea primei uniri a Țărilor Române”, de Otilia Breban; „Scurtă prezentare biografică a lui Mihai Pătraşcu, nepotul și ultimul descendent direct pe linie masculină a lui Mihai Viteazul, la comemorarea a 365 de ani de la trecerea sa la cele veșnice”, de Vlad Rusalin Sarca; „Despre o „afacere a diamantelor” pornită la Lugoj”, de Horațiu Suciu; „ Dezbateri polemice privind tactica electorală a Partidului Național Român: pasivism sau activism?”, de Eugen Mioc; „90 de ani de la alegerea marelui diplomat român Nicolae Titulescu ca președinte al Societății Națiunilor”, de Adina Nasta; „ Situaţia socială a judeţelor Caraş şi Severin între anii 1934-1937”, de  Eusebiu Narai; „80 de ani de la destrămarea României Mari”, de Marieta Rubaneț; „ Încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, momentele principale ale capitulării Germaniei și Japoniei”, de Virgil Popescu; „ Alegerile din 1946 în judeţul Timiş-Torontal”, de Raul Ionuț Rus; „Un adevăr supărător: morții Revoluției Române”, de Adrian Matei Kali, etc.

La secțiunea „Patrimoniu” sunt prezente descrieri foarte interesante despre „Istoriografia Banatului. Fișe de dicționar”, de Dumitru Tomoni; „Reuniunea învățătorilor români din dieceza Caransebeșului (II)”, de Mihai Filip; „Aspecte etnice și confesionale ale Banatului istoric din Imperiul Austro-Ungar la începutul secolului al XX-lea”, de Cristian Gabriel Vlad; „Revista „Luceafărul” din Timișoara, un vector al culturii românești interbelice”, de Adina Nasta; „Despre valorificarea moştenirii culturale a lui Ioachim Miloia de către Aurel Turcuş, la 80 de ani de la căderea în nemurire a remarcabilului cărturar bănățean și la opt ani de la trecerea la cele veșnice a vrednicului promotor al operei acestuia”, de Tiberiu Ciobanu; „Revista „Studii” în istoriografia românească (1948-1973)”, de Petre Barangă și Rodica Barangă; altele.

În cuprinsul revistei sunt prezente și secțiunile Evocări, Din larga românitate, Homo religiosus, Din istoria presei, Din istoria învățământului românesc din Banat, Cercetări etnografice, Eroi ai popoarelor vecine, Sed Lex, Din istoria științei și tehnicii, Opinii, Meridiane, Restituiri, Carmen religiosum, Carmen patrioticum, Consemnări, Vitrina cu cărți, Dedicație, – totul destinat publicului cititor, lucruri necesare pentru omul societății române.  Diviziunile respective sunt prezente în scopul de a pune în lumină viața și activitatea marilor oameni de cultură ai națiunii române; despre istoria și cultura neamului românesc, cât și despre cultura religiei, despre sistemul de credințe și de practici cu accente pe sentimentul divinității; despre istoria și limba română din Basarabia, precum și din alte ținuturi românești; despre societatea română în contextul european; despre presa independentă și școala românească din Banat; și multe alte aspecte din istoria ținutului românesc.

Structurată în multiple secțiuni și cu o diversitate enormă de tematici, cu autori și personalități notorii din întreaga lume, revista Columna 2000 transmite în mod clar mesajul despre identitatea istoriei, culturii și a limbii românești. Publicația respectivă este o lucrare academică și literară de prestigiu care merită a fi lecturată de întreaga colectivitate românească și nu numai. În evidență sunt plasate conținuturi extraordinar de interesante ce sunt pătrunse de spiritul național, – totul reprezentând o chemare întru valorificarea sentimentului autentic pentru neamul românesc de pretutindeni. Așadar, COLUMNA 2000 este publicația periodică de o însemnătate aparte pentru neamul românesc, aceasta fiind în același timp și studiul științific ce oferă publicului cititor ocazia de a face cunoștință cu cele mai importante evenimente ale trecutului și prezentului istoric românesc.

––––––––-

Dr. Galina MARTEA

2 thoughts on “Galina MARTEA: COLUMNA 2000 – publicație dedicată împlinirii a 590 de ani de la nașterea celebrului voievod român, Vlad al III-lea Țepeș (Dracula)

  1. Conferința științifică internaționala “Eficientizarea învățământului – vector al politicilor educaționale moderne”, Academia de Științe a Moldovei, Ministerul Educației al R.Moldova, Institutul de Științe ale Educației din R.Moldova, Institutul de Științe ale Educației din România, 11-12 decembrie 2014, Chișinău. Comunicare (luare de cuvânt) în atelierul de lucru II “Educația integrală în învățământul general”. Galina Martea, PhD, Olanda, “Sistemul de învățământ – produs și valoare a dezvoltării sociale”. Legătura Skype: Amsterdam Chișinau

Lasă un răspuns