Taina ultimelor stări…
– Câtă-nghesuială-n vorbe, în cuvinte, în priviri!,
… într-un strop de omenie (nici aceea permanentă).
… în răspunsul diabolic … regăsit în amintiri,
mai putem să îndurăm fără dragoste-n arendă?.
– Fericirea noastră moare îngrăită de tristeți!,
(an de an, zi după zi … gust cenușa-i tot mai des).
… a rămas puțină care, în frânturi de frumuseți,
sfârtecă întâia-și dată timpul încă ne-nțeles.
O revăd sub orice formă … chiar în urma pașilor,
… îndreptați spre inimi frânte puse-n trupuri de mister.
(umbre sau îngeri-călăi … poartă drama stelelor),
… într-un mâine fără tine … paraliptic, efemer.
– De-astăzi nici măcar nu merit ca eu să te mai urmez!
(sunt în centrul unui haos, propriul meu motiv de colaps).
… timpul mi-a apus cuvinte … și nu pot să meditez,
la placentele iubirii … atârnate într-un … prolaps.
Oh! cât de aproape-i noaptea, ultimilor noastre zboruri,
… și cum zbiară bezna Lunii injectând în răni iertări.
nicăieri nu mai există … patima ce-am pus în ”roluri”,
dar noi vrem să jupuim taina … ultimilor stări!.
– Știu de ce ne-au apărut … breșe-n calea fericirii!,
(fiindcă timpul nostru cosmic a făcut pe loc avort).
… când s-a pus problema clară … să cedăm noi nemuririi,
ani ce-au fost de suferință … cu sau fără pașaport.
—————————————
Florin-Cezar CĂLIN
12 martie 2019