Sfinții tragediilor noastre…
– Am să m-amețesc cu ploaia ca și ultimul cretin!,
(tu mă iartă minunato … că-n tăcere eu mai zbier)…
… mă las pradă mahmurelii, unui dor, unui destin,
și-nvingând nudele vise mă-mbăt iar să nu mai sper.
Mă amanetez pe-un mâine pus în lanțuri de-un trident,
… ca poimâine să nu tremur prins într-un coșmar lumesc.
îmi invit toți neuronii … care-i am în plasament,
… la nemulțumirea firii și a tot ce-i … nefiresc.
– Pune-i pansament iubirii peste frunțile ce ard!,
… până când ne mai sosesc … invitații la-nrobiri!…
”- Lasă-mă în plata sorții și-n al dragostei hazard!”,
(ca o ultimă dorință … pentru tinerii martiri).
Îmi înfig viclean o gheară … în insinuări de Rai,
… las în iarbă pulsul vieții să te strige în tăcere.
amăgirii noastre oarbe îi spun vorbe-putregai,
(întru nebunia noastră … pentr-o clipă de plăcere).
Te voi dezlega de stresul … unor gânduri pasagere,
(ca să plec cu vântu-n nori înșirând minciuni albastre).
… peste lipsa mea de fapte și cuvinte austere,
tu să pui ca și garanți … sfinții tragediei noastre.
”- Cine-s demonii sau Zeii ce ne-au plâns cu lumânări!”,
(îndrăznind să ne înece … depravatele suspine?)…
…într-un cor de umbre triste … cu călugări muritori,
proslăvind înșelăciunea ca pe-o faptă ce-i de bine.
– Nu mă vindec de iubit nici de-ați pune dinamită!,
(în cavou meu sau templu, fiindcă-ți las prin testament).
… sentiment înălțător … sau blestemul de iubită!,
eu fiind în toate astea … consecventul tău absent.
—————————————
Florin-Cezar CĂLIN
29 martie 2019