Pariu cu viața…
(Poezie dedicată soției mele (îngerului meu păzitor)
pentru care întotdeauna puținul a însemnat prea mult!)
Târziu e ieri, devreme este azi!,
Nici eu nu știu cum poate fi mai bine.
Când tu-n genunchi îmi stai și încă rabzi,
Sechelele … sfioaselor destine.
În universul paralel de necuvinte,
Te pierzi cu fiecare alinare!
Și le îngropi, adânc … ca în morminte,
Pe-acestea … ca un fel de răzbunare.
Puținul tău … îți pare că-i destul,
Să înrobești acuma sentimente.
Ce le consider ca un preambul,
Văditelor de-acum evenimente.
Pe care le-așteptăm de vreme lungă,
(și-ncet … urmează sigur să apară).
Căci clopot nu mai bate iar … ”în dungă”,
Făcând iubirea noastră să dispară.
Mă tot învârt în cercul meu de vise,
(căci orizontul încă-i obturat!).
Șterg lacrimile tale interzise,
Și timpul ce tu l-ai sacrificat.
Eu nu știu ce să fac cu fericirea,
Nici liniștea nu știu un’ s-o așez.
… așa puternică ți-a fost iubirea!,
Încât ea m-a făcut să progresez.
Pariul meu cu viața-i câștigat!,
Mai e puțin (și ce-a fost iluzoriu).
Devine un destin (din nou salvat),
Când viața mea a fost în … purgatoriu.
Brăila, ianuarie 2018
—————————————
Florin-Cezar CĂLIN